Social

Fermierii braileni cer declararea starii de necesitate in agricultura

In caz contrar, ei ameninta cu proteste la Bucuresti. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii , suprafetele afectate de seceta insumau la sfarsitul lunii iunie aproximativ 1,7 milioane de hectare, dintr-un total de 2,8 milioane de hectare insamantate in toamna. Asociatia Producatorilor Agricoli (APA) din Braila a solicitat premierului Calin Popescu Tariceanu, intr-o scrisoare deschisa , sa declare stare de necesitate , ca urmare a situatiei provocate de seceta in agricultura, in caz contrar fermierii urmand sa protesteze la Bucuresti. Asociatia sustine ca are sprijinul altor organizatii din tara. “O solicitare similara va veni si din partea altor asociatii din judete si din partea Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania ( LAPAR ). Deocamdata am inceput noi pentru ca situatia este atat de urgenta incat trebuie facut ceva”, a declarat presedintele APA Braila, Marcel Cucu. El a adaugat ca daca Guvernul si Ministerul Agriculturii nu vor lua masuri pentru sprijinirea agricultorilor acestia vor protesta la Bucuresti. “Ignorarea sau amanarea de catre Guvernul Romaniei a acestei solicitari, mai mult de cinci zile, poate constitui cauza declansarii actiunilor de protest”, se arata in scrisoarea deschisa adresata premierului Tariceanu. Declararea starii de necesitate presupune ca autoritatile pot lua decizii care nu coincid cu legi in vigoare. “Cand discutam cu ministrul despre sprijinirea agricultorilor in situatia extrema in care am ajuns din cauza secetei ni se spune ca nu se pot lua masuri pentru ca nu permite legea, tot felul de acte normative. Situatia este foarte grava in agricultura si este nevoie de starea de necesitate”, a mai spus Cucu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea