Social

Febra aftoasa baga Marea Britanie in carantina

Lond
ra recunoaste ca un virus scapat dintr-un laborator este sursa infectiei. La doua zile de la descoperirea focarului de febra aftoasa, autoritatile britanice au gasit si sursa infectiei: un virus folosit la un laborator. De teama unei epidemii, UE va interzice azi exporturile de animale si produsele derivate din Marea Britanie. Virusul febrei aftoase, identificat sambata, intr-o ferma din Surrey, provine dintr-o tulpina similara celei utilizate intr-un centru de cercetare din apropiere, a anuntat Hilary Benn, ministrul britanic al mediului, alimentatiei si problemelor rurale, citat de France Presse. Oficialul a precizat ca aceasta tulpina a fost folosita luna trecuta la prepararea unui vaccin, intr-un laborator din Pirbright, aflat la cativa kilometri de ferma infectata. Virusul a fost izolat in cursul unei epidemii similare, care a lovit Marea Britanie in 1967 si utilizat in pregatirea, in acest an, a unui vaccin de catre o companie farmaceutica. In consecinta, autoritatile sanitare au decis includerea in perimetrul zonei de carantina din jurul fermei unde a aparut focarul si a laboratorului de la Pirbright. Responsabilii centrului au respins acuzatiile privind raspandirea febrei aftoase si au subliniat ca nu au facut nicio greseala in aplicarea masurilor de securitate. Pentru a preveni repetarea situatiei din 2001, cand o epidemie de febra aftoasa a provocat pagube de opt miliarde de lire sterline, autoritatile britanice au reactionat prompt. Concediu agitat pentru Brown Guvernul de la Londra a interzis toate exporturile de animale si produse, precum si transportarea acestora pe teritoriul tarii. La randul sau, Debbie Reynolds , seful serviciilor sanitare britanice, a dat asigurari ca nu exista alte cazuri declarate de febra aftoasa si ca animalele de la ferma din Surrey au fost sacrificate. Spre deosebire de predecesorul sau Tony Blair, care a intervenit cu intarziere in criza din 2001, premierul Gordon Brown si-a intrerupt concediul si a convocat o serie de reuniuni de urgenta. El le-a promis fermierilor ca o serie de masuri vor fi aplicate repede si in mod decisiv, in asa fel incat pierderile sa fie minime. In urma cu sase ani, sapte milioane de vite au fost sacrificate, iar numeroase tari europene au impus un embargo asupra carnii de vita din Marea Britanie, care a fost ridicat complet abia anul trecut. Americanii si europenii se apara In ciuda reactiei rapide a guvernului de la Londra, Comisia Europeana a anuntat ca azi va interzice importurile de carne de vaca, oaie sau porc din Marea Britanie, precum si a produselor derivate din acestea. Franta n-a mai asteptat decizia oficiala de la Bruxelles si a interzis pe o perioada nelimitata importurile din Regatul Unit. Produsele britanice din carne au intrat deja sub embargo in Statele Unite si Japonia. In acelasi timp, Olanda, Belgia si Irlanda au interzis importurile de animale vii provenind din Marea Britanie. Alerta la intrarea in Romania Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara a luat toate masurile pentru a evita orice pericol de contaminare cu febra aftoasa din Marea Britanie. Desi nu are niciun efect asupra omului, potrivit specialistilor, aceasta boala se extinde foarte repede si poate fi contactata de bovine, ovine si caprine . In cazul identificarii unui focar, zona este inchisa, iar animalele omorate. Acesta este si motivul pentru care efectele economice ale bolii pot fi uriase. Medicii veterinari romani verifica de ieri toate containerele care au intrat in tara, in urma cu 30 de zile, din Portul Constanta Nord si Constanta Sud. Potrivit procedurii, orice aparitie a unei boli este comunicata imediat la Uniunea Europeana si, dupa ce se intruneste un comitet special, se dau deciziile la nivelul statelor comunitare. Afla care sunt cele mai importante stiri ale zilei intr-una dintre cele mai bune selectii de informatii. Aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale al Acasa.ro
  •   2007-08-06
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Rolul tatalului in stabilirea bugetului familiei

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare