Muzeul National Brukenthal si H'Art Gallery anunta vernisajul expozitiei Park a artistului Roman Tolici, vineri, 8 februrie 2008, ora 16.30, la Galeria de Arta Contemporana a Muzeului Brukenthal. Roman Tolici nu ocoleste nici un subiect tare. Dintre toti artistii cu care lucrez el este cel care mi-a pus cel mai des probleme de receptare. Sau mai bine spus de acomodare cu felul in care pune el problema. Imi amintesc ca in momentul in care am vazut expozitia din 2004 intitulata ''Aici si acum'' am ramas perplex in fata lucrarii ''Pieta stradala''. Eram cuprins de un soi de ''love and hate'' pe care nu mi-l explicam. Eram constient de care prejudecata eram activat in retinerile mele. Credeam ca subiecte atit de ''tari'' nu trebuie atacate frontal. Doream mai multa subtilitate si mai putin avint. Cu timpul, am inceput sa apreciez din ce in ce mai mult aceasta dezinhibare in a pune pe tava ''teme'' majore. De data aceasta, Roman da pieptul cu pictura de peisaj. Sau cel putin asa arata proiectul in prima instanta. E vorba de 13 peisaje, cu sau fara prezente umane, fiecare avind drept titlu o anume data din calendar. Dupa o mica investigatie aflam ca fiecare data reprezinta o zi nationala a unei anumite tari. Peisajele capata o dimensiune simbolica subtila, Roman prezentind propuneri de ''matrici stilistice'' corespondente fiecarei natii. Vom avea perspectiva urban-plonjanta de tip Manhattan intr-o imagine surprinsa de Roman chiar de 4 iulie (SUA) sau peisajul domestic de iarna compus pe un patinoar ce face referire directa la Brueghel (Olanda) sau spatiul agonal transformat in maidan in care gratia sportiva devine scop (Spania). Si seria continua cu Marea Britanie - imperiu insular mic dar cuprinzator, Rusia - avint comunist cosmic ca in imaginea de la Mosfilm, Japonia - peisaj sumbru, ploios si zen, Germania - in care natura si industria articuleaza un tandem cvasimecanic, Uniunea Europeana - spatiul optimist al celor trei virste, Franta - peisaj zenital, Moldova - un pod-templu neterminat dintr-un peisaj post-industrial, China - multicolora si prolifica, Italia - un parc al cuplurilor, si nu in ultimul rind, Romania - pe stop. Am avut ocazia sa privesc lucrarile din aceasta serie destul de des de-a lungul a citorva luni si pot spune ca ''utilizarea'' lor e de lunga durata. La inceput, componenta plastica te adjudeca. Asta m-a fascinat, dar m-a si nedumerit. Mi-am spus ca nu-i cu putinta sa mai faci pictura atit de direct si nevinovat, ca in urma experimentelor conceptualiste pina si pictura a intrat intr-o era a autoreferentialitatii. Ca suntem postconceptualisti cu totii. Incetul cu incetul am realizat ca peisajele lui Roman sunt foarte abstracte. Ele sunt sinteza unei imagini selectate sa stea semn pentru o mentalitate nationala pe care Roman o presupune. Exista detalii plastice ce atesta clar ca miza nu a fost una specifica picturii de peisaj. Roman aplica contururi dure, sintetice, iar volumele sunt decupate abrupt, augmentind sentimentul de stranietate. Intr-o discutie, Roman imi spunea ca pe tot parcursul executiei lucrarilor conceptul de natiune a inceput sa-i devina din ce in ce mai absurd. Cred ca inteleg acum sensul ascuns al acestei afirmatii oarecum stranii. In urma orcarei cercetari aprofundate descoperim asemanarile si abandonam diferentele. Roman a pornit de la niste diferente si a ajuns sa prezinte un Park babilonic in care fiecare peisaj e o articulare la fel de plauzibila a unei locuiri umane, un alt versant al aceluiasi munte. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro