Social

Europenii vor obţine mai greu credite pe piaţa unică

În ciuda scepticismului băncilor europene, oficialii UE speră să adopte cat mai curand noua directivă a creditelor de consum. Credite doar cu buletinul? Ei bine, în curand acest lucru va deveni doar o iluzie pentru cetăţenii din ţările membre ale Uniunii Europene. Cel puţin aşa avertizează bancherii europeni. Băncile cred că propunerea Comisiei Europene de a armoniza legea acordării creditelor de consum în toate cele 27 de state membre va îngreuna posibilitatea europenilor de a obţine împrumuturi. Avertizările vin ca urmare a deciziei diplomaţilor de la Bruxelles de a finaliza proiectul de lege vechi de cinci ani, care prevede construirea unei singure pieţe europene pentru creditele de consum. Mişcarea este piesa centrală a dorinţei blocului comunitar de a crea o piaţă paneuropeană pentru serviciile financiare, dar care s-a pierdut în negocieri întinse de-a lungul mai multor ani. Sectorul bancar este încă fragmentat de graniţele statale Noua directivă a creditelor de consum va stabili ce fel de informaţii trebuie să ofere băncile clienţilor lor în momentul negocierii unui credit. În acelaşi timp, actul conţine şi reguli comune despre calculul procentului anual al dobanzii şi legate de dreptul clientului de a se sustrage unui contract de credit. Oficialii europeni speră că legea va încuraja potenţialii clienţi ai băncilor să stimuleze comerţul internaţional în căutarea de credite şi să încurajeze competiţia într-un sector economic care continuă să fie fragmentat de graniţele statale. În plus, această piaţă unică europeană ar putea stimula fuziunile bancare între companiile financiare aflate în ţări diferite ca aceea în curs de finalizare dintre grupul britanic Barclays şi cel olandez ABN Amro. Negocierile dintre cele două stagnează în prezent după ce un consorţiu rival Barclays, condus de Royal Bank of Scotland ( RBS ), a înaintat o ofertă ostilă pentru banca olandeză. Un studiu prezentat de Asociaţia Bancherilor Britanici pretinde că legea va avea un efect de răcire al sectorului bancar, scrie „The Guardian". Asta, cel puţin în Marea Britanie. Britanicii nu sunt încrezători în noua directivă Raportul arată că undeva între 1 şi 1,7 milioane de englezi vor fi afectaţi în mod negativ de existenţa unei pieţe unice europene. „Ei ori nu vor avea posibilitatea de a accesa sursele legale pentru un credit, ori vor fi constranşi să împrumute doar o anumită sumă de bani", se arată în studiul condus de firma de consultanţă Oxera, citat de „Financial Times". Raportul argumentează că noile reguli vor însemna că cei care nu au un istoric al împrumuturilor vor găsi cu greu o instituţie bancară dispusă să le acorde un credit, iar costurile totale ale acordării unui împrumut vor creşte în contextul unor legi mult mai stricte de protecţie a consumatorului. Draftul directivei UE pentru creditele de consum va fi discutat, vineri, de diplomaţii europeni, la Bruxelles. Caţiva oficiali, citaţi de „Financial Times", şi-au arătat încrederea că această noua rundă de negocieri va pava drumul către o aprobare formală de către miniştrii europeni ai industriilor, luna aceasta. În plus, ei speră şi că previziunile negre ale băncilor europene nu se vor adeveri. Germania, care deţine preşedinţia UE, este cea care susţine cel mai mult punerea în aplicare a acestei directive în cel mai scurt timp. Diplomaţii germani speră că acest lucru se va petrece chiar înainte de expirarea mandatului de conducere a Uniunii Europene, în iunie, anul acesta. Noua lege europeană a creditelor de consum va forma o singură piaţă de servicii financiare pentru 480 milioane de clienţi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea