Social

Eroina americana din Irak: Pentagonul minte

Femeia-soldat care a devenit simbolul invaziei americane in Irak a respins in fata Congresului imaginea eroica pe care i-a construit-o propagandistic Pentagonul . Jessica Lynch - „Rambo din Virginia de Vest“, cum a fost numita - s-a prezentat ca martor la audierile din Congres pentru investigarea dezinformarilor din Irak de care e acuzata armata americana . „Americanii au nevoie sa li se spuna adevarul, nu de povesti“, a spus Jessica Lynch. Pentagonul bate Hollywoodul La doar citeva zile de la inceperea campaniei americane in Irak, o stire a explodat in mass-media: „Tinara soldat Jessica Lynch, in virsta de 19 ani, a fost rapita!“. Au urmat valuri de informatii oferite de Pentagon despre eroismul femeii: lupta cu inamicul pina in ultima clipa, desi era ranita, schimburi de focuri de arma, o femeie singura fata in fata cu dusmanii cruzi, o rapire si o evadare eroice. Povestea ambalata de Pentagon a inflacarat imaginatia oamenilor si a sustinut interventia americana in Irak. Adevarul insa a fost cu totul altul. „Poate a fost bine ca intimplarea a mobilizat natiunea, dar americanii au nevoie de adevar“, considera Jessica. Ea a spus ca nu a tras nici un foc de arma , ca doar conducea un camion al armatei si ca a fost eliberata cu ajutorul unor medici irakieni, al caror rol salvator a fost trecut sub tacere. Afara din Irak din octombrie Democratii americani au elaborat o versiune comuna a celor doua Camere ale Congresului pentru proiectul de lege privind finantarea razboiului din Irak si Afganistan. Proiectul prevede inceperea retragerii trupelor SUA pe 1 octombrie anul acesta si incheierea operatiunii pina pe 1 aprilie 2008. Presedintele George W. Bush a spus insa de mai multe ori ca va face uz de dreptul de veto in acest caz. Orientul vrea, de fapt, americani Intregul Orient Mijlociu cere, oficial, retragerea americanilor din Irak. De fapt, plecarea SUA ar determina un val de consecinte cel putin incomode pentru toti jucatorii din zona, asa ca de fapt nimeni nu o doreste, deocamdata, comenteaza „The Guardian“. Aliatele Sua - Arabia Saudita, Egiptul si Iordania - ar fi afectate de o retragere cu iz de infringere care s-ar rasfringe si asupra lor si ar duce la incurajarea si radicalizarea elementelor de opozitie. In plus, un regim siit ramas la Bagdad fara americani va cauta mai degraba prietenia fratilor de religie din Republica Islamica Iran. O alianta Iran-Irak sperie tarile arabe sunnite din jur, mai ales ca asta ar incuraja minoritatile siite de pe teritoriul lor, iar cele mai afectate ar fi micile state din Golf. Plecarea SUA ar duce la o fragmentare si mai mare a taberelor irakiene, deci sursa de instabilitate usor de exportat in toata zona. Paradox Prezenta americana in Irak este dezirabila chiar si din punctul de vedere al Siriei si Iranului, care sint la adapost de eventuale interventii americane cita vreme SUA sint angajate in alta parte. Si al-Qaeda a gasit in Irak terenul unde sa infloreasca, dupa o perioada de aparenta debusolare ce a urmat interventiei americane in Afganistan. Irakul ofera al-Qaeda motivare ideologica si un teren de actiune cu soldati americani drept tinte relativ usor de doborit.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea