Vineri si sambata s-au lansat la libraria Carturesti ultimele doua volume realizate de grupul activ de cercetatori de la Muzeul Taranului Roman, responsabil pentru o literatura la granita dintre beletristica autobiografica si etnologia minimalista cu rezultate dintre cele mai interesante. Primul volum, "Cronica involuntara – marturisiri la varsta copila" este rezultatul provocarii lansate de Ruxandra Grigorescu si Mirela Florian artistului Dorel Zaica de a recupera, in prelungirea celebrului "Experiment Zaica", investigatiile in imaginarul colectiv si individual al copiilor carora acesta le-a fost de-a lungul timpului profesor. La lansarea cartii, pe podeaua ceainariei de la Carturesti se gaseau cateva grupuri de copii, veniti sa deseneze sau sa se joace cu animatori de-a lungul zilei. Dorel Zaica a profitat de prezenta copiilor pentru a-si "trada" metoda de lucru: intrebari abrupte despre ce este libertatea sau adevarul adresate unui public ale carui dileme sunt cu totul altele decat ale adultilor, de unde si exotismul reprezentarilor. In introducerea "Cronicii involuntare", Dorel Zaica povesteste momentul care l-a determinat sa inceapa sa noteze reactiile copiilor la intrebarile sale: la una dintre serbarile de Craciun, intrebata unde sta, o fetita ii raspunde profesorului: "In Balta Alba langa lift". "Pe loc am luat hotararea – spune Dorel Zaica – sa stau cat mai mult de vorba cu cei mici. De atunci nu m-am mai oprit…" A rezultat un material brut numai bun pentru o savuroasa radiografie alternativa a imaginarului copiilor din timpul epocii de aur si din capitalism. Cel de-al doilea volum, "piua! – joaca, jocuri, jucarii", reprezinta o continuare a demersului inceput in luna martie prin lansarea "Cartisorului de martisor": recuperarea si muzeificarea in cheie naiva a unor obiecte si practici cotidiene daca nu pe cale de disparitie atunci aflate in plin proces de transformare. Pretextul cartii il gasim in unul dintre textele introductive, semnat de Ioana Popescu, formulat in interogatia: "V-ati gandit vreodata ca obiectele noastre de astazi nu vor avea sansa de a deveni o colectie si ca de aceea nu vom putea fi reprezentati in muzeele viitorului?". Tot Ioana Popescu scrie despre resorturile impulsului copiilor de a produce colectii de un fel sau altul: "Impulsul de a aduna, chiar lucruri fara utilitate practica, dar te miri cu ce incarcatura de memorie afectiva, apare spontan inca din copilarie, el este indeobste amplificat, canalizat si sustinut de parinti. Colectiile alcatuite de copii devin cu timpul terenul unei preocupari constante, un exercitiu de concentrare, de selectie, de dezvoltare a simtului formei si culorii, de ordine, intr-un cuvant, de cunoastere. Ioana Popescu foloseste pretextul unei povesti despre o colectie de jucarii mecanice cu cheie pentru a face observatii pe marginea transformarilor aduse de globalizare "cu avantajul ca poti gasi la magazinul din coltul strazii unde locuiesti aceleasi modele ca in toate marile magazine universale din Europa si cu dezavantajul ca nu mai poti aduce dintr-o calatorie o jucarie-suvenir. Nu poti dovedi ca ai zburat cu avionul mai departe de coltul blocului". "piua! – joaca, jocuri, jucarii" poate fi citit la limita ca un muzeu in miniatura cu un fir rosu care penduleaza intre discursul "serios", etnologic (serban Anghelescu si Ioana Popescu), spre unul afectiv-nostalgic (in textul preluat din "Talmes balmesul" regretatei Irina Nicolau sau in cel al povestasului Cosmin Manolache) sau spre listele explicative de jocuri alcatuite pe spatii mai mari (Calin Torsan, Ioana Daia, Roxana Morosanu) sau mai mici (Ruxandra Grigorescu, Ciprian Voicila, Alyssa Grossman). Pe ultima coperta a volumului Cosmin Manolache spune despre "piua! – joaca, jocuri, jucarii" ca este "o pauza de re-memorare in alergaturile cotidiene" si "o insiruire de intamplari, de liste sau de documente care pot fi de folos etnologilor si nu numai, si care comunica cititorilor starea si pofta de joaca. In fond nu este altceva decat o declaratie de avere a unei varste care nu se mai intoarce". Un ultim amanunt foarte important in economia continutului celor doua carti: atat "Cronica involuntara", care citeaza la nivel vizual caietul dictando, cat si "piua! – joaca, jocuri, jucarii" - plina de fotografii retro, abtibilduri si etichete poarta amprenta particulara a graficii realizate de Lila Passima.