Parintii romani ar trebui sa ia primele lectii de crestere a copilului la 14 ani, ca sa nu ajunga sa-si pedepseasca copiii la maturitate prin bataie.
Aceasta a fost una dintre concluziile colocviului organizat de Teatrul „Ion Creanga“ ieri, plecind de la studiul UNICEF publicat in iulie 2006 care a aratat ca doua treimi dintre romani isi bat copiii. Carmen Anghelescu de la Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala Step by Step a declarat ca „este necesara schimbarea legii invatamintului, care stipuleaza ca educatia copilului incepe doar de la trei ani. Iar parintii ar trebui sa fie initiati in tainele parentale de la 14 ani si dupa nastere sa mearga la un educator“.
„Modele traditionale“
Studiul UNICEF, „Cunostinte, atitudini si practici parentale in Romania“, scoate la iveala faptul ca „modelele de educatie traditionale, bazate pe impunerea disciplinei prin metode dure, sint inca puternic inradacinate in constiinta si practicile parintilor“.
Utilizarea pedepselor fizice (batai, palmuire, tras de urechi sau de par, zgiltiire) este mai frecventa in rindul copiilor care au intre 6 si 7 ani decit la cei de virste mici, si cu preponderenta in mediul rural, mai arata studiul. Lucrarea coordonata de UNICEF a fost realizata pe patru esantioane de virsta, cuprinzind aproape 3.000 de parinti cu copii intre 0 si 7 ani.
Mamele aplica pedepsele
Procentul copiilor pedepsiti de parinti creste o data cu virsta, mai arata studiul. Doar 2,6% dintre parinti isi pedepsesc copiii de pina la un an, iar aproape 25% dintre parintii cu copii de pina la trei ani aleg o forma de pedeapsa pentru nazbitiile celor mici. Dintre acestia din urma, peste 40% aplica o pedeapsa fizica, iar aproape 65% una verbala (tipete, certuri , amenintari).
Studiul releva si faptul ca mamele sint cele care aplica cel mai frecvent pedepse, atit in mediul urban, cit si in cel rural, in pondere de 80%. Cit despre copiii cu virste intre 3 si 5 ani, peste 68% dintre parinti ii pedepsesc prin bataie, iar o palma data copilului nu este considerata de acestia ca un abuz fizic. Iar peste 50% dintre parintii care au copii intre 5 si 7 ani le aplica acestora pedepse fizice, in timp ce in mediul rural indicele ajunge la aproape 80%.
Abuzati in toata lumea
Aproape toti copiii lumii sufera fizic de pe urma furiei parintilor, sub ochii inchisi ai comunitatii. Peste 200 de milioane dintre ei sint abuzati sexual an de an, arata cel mai recent studiu al ONU.
Cercetarea fixeaza un indice de 80 pina la 93% pentru copiii care rabda pedepse fizice in caminul familial, multi dintre ei astupindu-si gura de rusine si din lipsa de incredere in sistemul legal. Aceasta in timp ce intre 133 si 275 de milioane de copii din intreaga lume sint martorii actelor de violenta domestica , in fiecare an.
De asemenea, la scoala, in orfelinate sau institute de corectie, elevii sint pedepsiti fizic sau umiliti de personalul acestora.