Social

Directorii de companii din SUA au salarii prea mari

Salariile mari obţinute de directorii generali ai companiilor americane, criticate anterior de membrii sindicatelor şi de investitori , reprezintă un motiv de îngrijorare pentru experţii din domeniul eticii şi pentru politicienii care urmăresc să limiteze excesele, transmite Reuters. În plus, mulţi specialişti consideră că trendul de majorare a valorii pachetelor salariale se accentuează. Salariile tot mai mari obţinute de directorii de companii "insultă simţul corectitudinii" şi arată că sectorul corporaţiilor, reprezentat de directorii generali şi consiliile de conducere, nu este conectat la restul societăţii americane, a declarat Archie Carroll, un fost profesor de etica afacerilor la Universitatea Georgia. Experţii din domeniul eticii exemplifică această situaţie prin cazul directorului general al Home Depot, Robert Nardelli, care a primit, săptămana trecută, un pachet compensatoriu de 210 milioane de dolari, la plecarea din companie. În anul 2005, raportul dintre salariul mediu al unui director general şi venitul mediu al unui salariat , la nivelul SUA, era de 411 la unu, comparativ cu 42 la unu, în anul 1980, potrivit calculelor BusinessWeek .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea