Social

Din nou o falie transatlantica?

Aseara, Consiliul de Securitate s-a reunit intr-o sedinta de urgenta, la cererea guvernului libanez, in timp ce secretarul general al ONU, Kofi Annan, anunta trimiterea unei delegatii de rang inalt in Orientul Mijlociu . Instanta suprema a ONU a inceput aseara, impreuna cu reprezentantii Israelului si Libanului, examinarea situatiei din Liban, unde Israelul a lansat o ofensiva vizand miscarea radicala siita Hezbollah, responsabila de rapirea a doi soldati israelieni . Aflat la Roma, Annan s-a declarat "profund nelinistit de escalada violentei in Orientul Mijlociu" si a condamnat "toate atacurile contra civililor" efectuate in regiune. Cele opt puteri mondiale care incep astazi summitul in Rusia sunt divizate in ce priveste situatia creata in Orientul Mijlociu, americanii si canadienii sustinand Israelul, in timp ce europenii gasesc operatiunea israeliana "disproportionata", cuvant ales de diplomatiile franceza, italiana si elvetiana, de care Londra nu s-a dezis. Rusia, tara gazda a summitului G8, a luat act de bulversarea inevitabila a prioritatilor reuniunii si a decis includerea situatiei din Liban pe ordinea de zi . Aparent, Moscova pare sa se fi raliat vocii europenilor, declarand ca nu poate "nici intelege, nici justifica continuarea distrugerii de catre Israel a infrastructurilor din Liban si din teritoriul palestinian". Presedintele american, George W. Bush, a precizat ca Israelul "avea dreptul sa se apere" si a amenintat implicit Siria ca "va da socoteala". Iar Canada a condamnat "energic" si fara nuante "agresiunea Hezbollah contra Israelului". Faptul ca liderii G8 vor studia dosarul la dineul informal de asta-seara, in timp ce ieri bombardamentele israeliene s-au intensificat asupra aeroportului din Beirut, nu anunta rezultate imediate la ONU.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea