Social

Dick Cheney, ţinta unui atentat terorist în Afganistan

Un a
tac sinucigaş a avut loc ieri-dimineaţă în apropierea unei baze americane din Afganistan, unde şi-a petrecut noaptea vicepreşedintele SUA, Dick Cheney . Surse militare americane au precizat că demnitarul nu a fost rănit, însă cel puţin nouă oameni au murit în urma atacului, iar peste 20 au fost răniţi. Baza este situată la Bagram, la 60 de kilometri în nordul capitalei Kabul, iar vicepreşedintele american se afla în interiorul ei în timpul atacului. Potrivit informaţiilor oficialilor americani, atacul sinucigaş a fost revendicat de talibani , aceştia declarand că ţinta a fost chiar vicepreşedintele american. Explozia s-a produs la intrarea principală a bazei militare. Cheney a înnoptat la baza din Bagram, după ce întalnirea de luni cu preşedintele afgan, Hamid Karzai , a fost amanată din motive legate de condiţiile meteo. Cheney a auzit doar o explozie Oficialii militari ai SUA au declarat că atentatorul se află printre morţi, al căror număr, potrivit unor surse, a fost mai mare de 14. Dick Cheney se afla într-o vizită neanunţată în zonă. El a declarat reporterilor că a auzit "o explozie puternică" şi că a fost imediat mutat într-un adăpost. Ieri-dimineaţă, la circa 90 de minute după producerea incidentului, Cheney a luat micul dejun împreună cu soldaţii şi a părăsit baza, îndreptandu-se către Kabul, pentru a purta convorbiri cu preşedintele afgan. Un soldat american , unul sud-coreean şi un contractor guvernamental al SUA s-au aflat printre victime. Comandantul bazei, lt.-col. James Bonner, a declarat că atacatorul nu ar fi putut intra în incinta acesteia, datorită măsurilor stricte de securitate. Cu puţin timp înainte de explozia de la baza Bagram, un alt atentat suicidal a avut loc în oraşul Kandahar, din sudul ţării, făcand o victimă. Potrivit corespondentului BBC la Kabul, Bagram este una dintre cele mai bine păzite baze militare americane din Afganistan, iar asemenea incidente sunt rare. Teritoriul din jurul bazei este minat, iar oamenii, inclusiv copiii, sunt răniţi frecvent din această cauză. Vizita lui Cheney s-a desfăşurat pe fondul intensificării activităţii insurgenţilor în mai multe zone din Afganistan. Numărul soldaţilor americani din Afganistan se ridică la 27.000, cel mai mare de la invazia din 2001.
  •   2007-02-28
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii