Social

Dezechilibrele economice afecteaza piata petrolului

Comisia Economica a Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol a organizat, la sfarsitul acestei saptamani, o intalnire de doua zile la Viena, inaintea unei reuniuni care va avea loc la marti, la care se va decide volumul productiei. Dupa analiza datelor, OPEC anticipeaza reducerea stocurilor in Statele Unite si incertitudini privind cresterea economiei mondiale, nivelul cererii, precum si volumul productiei statelor din afara organizatiei. Statele care sunt mari consumatoare de titei au cerut, in repetate randuri, grupului sa produca mai mult petrol pentru a scadea preturile, care au ajuns aproape de niveluri record si pentru a preveni o scadere brusca a stocurilor in timpul iernii. In replica, presedintele OPEC, Mohammed al-Hamli a declarat ca piata internationala dispune de suficient petrol, dar majorarea pretului petrolului este influentata de capacitatea insuficienta de rafinare a acestuia. In cadrul OPEC exista insa temeri ca reviziile din rafinarii, desfasurate in al patrulea trimestru al anului, ar putea reduce stocurile de combustibili . Cu toate acestea, oficialul a adaugat ca stocurile se vor reface in primele trei luni ale anului viitor. OPEC se asteapta ca noile livrari dinspre statele producatoare de petrol din afara OPEC sa acopere cea mai mare parte a cresterii cererii in acest an, dupa racirea vremii. Pentru mai multe informatii legate de afaceri, imobiliare, IT&C, media si advertising, turism, economie si finante aboneaza-te la Newsletter-ul Financiar Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea