Social

Demagogia şi populismul cuceresc politica romanească

Alegerea în urale a lui Marian Vanghelie ca lider al PSD Bucureşti consfinţeşte victoria populismului şi a demagogiei în politica romanească de azi. Marian Vanghelie se alătură pe podium campionilor Traian Băsescu şi Gigi Becali, ca model pentru politicianul antisistem, fără ideologie, fără prea multă şcoală, dar cu un sistem de reguli proprii pe care le poate schimba ori de cate ori e nevoie. Sub asaltul acestui tip de a face politică partidele tradiţionale, bazate pe ideologii se află în pericol. PD şi-a pierdut identitatea doctrinară devenind doar un executant al ordinelor de la Cotroceni, PNG este partidul lui Becali cel investit de Dumnezeu, iar PSD, formaţiunea ministrului de externe şi ambasadorului la Washington, Mircea Geoană, a căzut pradă primarului care este Marian Vanghelie. Cu siguranţă, noul lider al PSD Bucureşti nu se va opri aici. Ambiţiile sale sunt mari, iar liderii partidului au destule motive să-şi facă griji. „Sunt produsul dumneavoastră", a spus Vanghelie în discursul de după anunţarea rezultatelor votului, fără a uita să-i perieze pe toţi actualii şi foştii lideri ai PSD, inclusiv pe Adrian Năstase la a cărui înlăturare primarul de la 5 contribuise din plin. Cum a ajuns Vanghelie preşedinte la PSD Bucureşti De ziua sa, miercuri, Marian Vanghelie a înregistrat cea mai mare victorie din cariera sa politică de pană acum, intrand în cercurile de sus ale conducerii PSD. Primarul sectorului 5 a caştigat şefia celei mai importante organizaţii a social-democraţilor, cu 80% din voturi, 989 dintr-un total maxim posibil de 1230. În alocuţiunea sa, primarul sectorului 5 s-a pus bine cu toată lumea. Vanghelie a ţinut în mod expres să le mulţumească lui Mircea Geoană şi lui Ion Iliescu. Marian Vanghelie i-a luat apărarea fostului premier, Adrian Năstase, anunţand că "PSD Bucureşti îl sprijină pe Adrian Năstase şi este alături de Adrian Năstase". Primarul sectorului 5 a declarat că fostul premier este victima unei dosariade politice ce reprezintă "o marşăvie politică dusă peste limita posibilului". La celebra şedinţă organizată la Hotelul Confort, unde Adrian Năstase a fost debarcat din funcţiile de partid, cel care a condus operaţiunea de înfierare a fost tocmai Marian Vanghelie. "Am să mă duc să candidez ca independent, pentru a arăta că şi la Cluj se poate caştiga. (...) Vreau să fiu un lider controversat. Dacă dumneavoastră mă iubiţi, nu contează ce zic alţii", a spus Vanghelie. Sunt produsul dumneavoastră şi nu am să vă dezamăgesc. O să mă ţin de cuvant. Să credeţi că nu sunt un demagog Modelul „politicianului salvator" se bucură de succes "Romanii şi nu numai sunt extrem de receptivi la un mesaj, la o promisiune de salvare, în special într-o perioadă de schimbări, aşa cum a fost după ‘90", afirmă psihiatrul Florin Tudose. Toţi trei - Traian Băsescu, George Becali şi Marian Vanghelie - au tipologia de "salvatori". Băsescu este "salvatorul de meserie, care a fost pe mare, a rezistat naturii şi care s-a întors ca să ne salveze", Becali este "salvatorul mistic , dă bani şi cumpără suflete", iar Vanghelie este "salvatorul care ştie toate dedesubturile alor lui şi îi sfătuieşte să se grupeze, să se apere şi să reziste". Toţi trei sunt antisistem Sociologul Mircea Kivu apreciază că modul de exprimare mai dur, comun lui Traian Băsescu, George Becali şi Marian Vanghelie este asociat cu sinceritatea de către omul dezamăgit de clasa politică. "Este un fel de respingere a politicianului clasic, iar personajele care vin acum la carma ţării şi se laudă cu şcoala vieţii au lipici la mase", explică Mircea Kivu. "În cazul lui Vanghelie şi Becali, nu este vorba despre vreo strategie. Ei chiar nu ştiu să vorbească altfel", spune Kivu. "Băsescu este singurul care îşi construieşte strategia. Face politică din ‘90 şi se deosebeşte de ceilalţi, pentru că se adresează tuturor romanilor. Poate de aceea el este cel care implică şi familia în promovarea imaginii şi principiilor lui", mai spune sociologul. "Fără îndoială, toţi trei sunt antisistem, adică nu a venit niciunul cu proiecte clare, ci doar pe schimbare, spunand că sunt mai buni decat ceilalţi de care lumea s-a săturat. De aici şi lipsa clară a vreunei ideologii. Ei şi-au pus doar nişte etichete", conchide Kivu. El crede că Băsescu, Becali şi Vanghelie sunt modele de succes care vor rezista, pentru că se vand singuri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea