Social

Dedesubturile scandalului "Orfanii din Darfur"

Incu
lparea celor 16 europeni acuzati de rapire ameninta planurile Frantei pentru forta de pace europeana. Saisprezece europeni au fost inculpati la Abeche, in estul Ciadului, pentru rapire de minori, escrocherie si complicitate la rapire, intr-o ancheta privind tentative de a scoate din tara 103 copii. Asociatia franceza "Arca lui Zoe" urma sa asigure transportul minorilor in Franta. Povestea a declansat un imens scandal in Hexagon, unde au aparut temeri ca viitoarea desfasurare a unei forte europene in estul Ciadului, dorita de Paris, este acum periclitata. Noua francezi si sapte spanioli au fost inculpati oficial de catre autoritatile statului african Ciad, fiind invinuiti de rapire. Suspectii au fost arestati saptamana trecuta, sub acuzatia ca ar fi incercat sa transporte ilegal peste o suta de copii din Ciad, in Franta, la bordul unui avion. Cei noua francezi – intre care sase membri ai organizatiei de caritate "Arca lui Zoe" si trei jurnalisti - sunt invinuiti de tentativa de rapire si de frauda. Echipajul spaniol al avionului este acuzat de complicitate. Organizatia sustine ca autoritatile de la Paris nu i-au interzis efectuarea operatiunii, care ar fi vizat salvarea de la moarte a copiilor ramasi orfani in urma razboiului civil din Darfur, de la frontiera cu Ciad. Oficialii ciadieni insista insa ca e vorba de copii din Ciad, care nici macar nu ar fi orfani. Mai mult, presedintele Ciadului, Idriss Deby Itno, a afirmat ca respectivii copii urmau sa fie vanduti unor "ONG-uri pedofile" sau urmau sa fie ucisi pentru organe. Justitia franceza, care suspecteaza asociatia ca a incercat sa serveasca drept intermediar ilegal in domeniul adoptiilor, a deschis si ea o ancheta. Agitatie la Paris si Bruxelles Autoritatile franceze s-au distantat imediat de asociatia "Arca lui Zoe". Presedintele Sarkozy a condamnat "operatiunea ilegala si inacceptabila", iar ambasadorul francez in Ciad, Bruno Foucher, a anuntat ca francezii inculpati vor raspunde pentru faptele lor in Ciad. Presa de la Paris scrie ca, din acest scandal, are de castigat presedintele Deby, care doreste sa obtina "un sprijin neconditionat din partea Frantei pentru propriul regim". Franta si-a intensificat eforturile diplomatice pentru a se asigura ca incidentul nu va avea consecinte asupra misiunii europene la granita Ciadului cu Sudanul. Totusi, presedintele Ciadului l-a asigurat pe Sarkozy ca viitoarea misiune UE nu este in pericol. Scandalul a provocat ingrijorare si la Bruxelles, un purtator de cuvant al Comisiei Europene afirmand ca asociatia franceza nu are are nicio legatura cu Executivul comunitar. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-10-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: 5 sfaturi financiare pentru o vacanta fara griji

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului