Prin seria de evenimente AlterText, scrierea inceteaza sa mai fie o activitate conceputa in singuratate, complet interiorizata si atit de greu de inregistrat din exterior. Unde poti vedea astazi scriitorii interactionind cu cei de la Arte? Oare la terasa scriitorilor, la niste beri, linga Muzeul Literaturii? Nici acolo nu ii mai vezi discutind impreuna despre una sau alta. Departe de ei posibilitatea colaborarii intre cuvintul scris si imaginea animata de sunetul scrijelit pe timpan . Zgomotul avangardei a amutit, literele s-au uscat pe hirtia poroasa. Artele vizuale se straduiesc parca sa uite orice atasament fata de script-ul care le sta la baza. AlterText a fost conceput ca un proiect de alterare avansata prin imagine si sunet a unor texte ale unor scriitori tineri. Proiectul a inceput la Bucuresti in Galeria Anaid si va continua in alte trei orase din tara - in Galati, Tirgu-Mures si Arad. La ora 19.00, in Rahova, urci treptele spre spatiul de expozitie si simti miros aromat de gelatina parfumata - obisnuitul deodorant al ursuletilor germani de guma sau orice alte rime dulci si comestibile. Instalatia facuta de Ioana Eremias si Gabi Eftimie din Arad contine compusi aromati - ciocolata, rime dulci si un text mare scris din beculete colorate: „Cartarescu Smells Like Teen Sprite“. Dupa ce am discutat cu artista despre lucrare, am inteles ca Mircea Cartarescu , dupa ce a fost o „Nirvana“ a anilor ’80, a devenit brusc o „racoritoare“ in anii ’90. Duminica trecuta au avut loc doua concerte care recompuneau textele unor tineri autori, descriind ritmic mecanica lor gestuala. Dyslex, cu un nume care deja anunta alterari serioase la nivelul zonei Broca si al centrilor vorbirii, este astazi poate cel mai curajos reprezentant roman de sound art. Arta sunetului foloseste viniluri modificate si zgiriate manual, capete de citire magnetice care citesc floppy disk -uri, miscari amplificate de gindaci vii, masini de tocat carne, cabluri atasate de aproape orice suprafata, hidrofoane (microfoane subacvatice) si multe instrumente modificate. Intr-o traditie inaugurata de avangarda de la inceput de secol 20, Dyslex reuseste sa traduca imaginea in sunet, sunetul in imagine, resuscitind chiar anumite suporturi moarte din istoria mediilor digitale. „Bruitistii“ au folosit alarme si sirene in concertele lor de la inceputul secolului. Ele erau cele mai puternice surse de sunet din acea vreme. Performance-ul actual a reusit sa faca audibil scrisul. Tinara scriitoare Gabi Eftimie zgiria o mica tablita cu un pix special modificat. Pixul era cablat cu trigger-e de sunet transmitind orice se scria acolo pe viu. Tablita era din sticla impregnata cu o culoare alba. Pe masura ce bucatile zgiriate cadeau, prin sticla patrundeau alte proiectii. Ca intr-un palimpsest, straturile de imagine deveneau vizibile doar daca primul strat de scriere devenea transparent. Intr-o succesiune de propozitii care mincau suprafata, gesturile lui Gabi Eftimie deveneau spasmodice, angulare. Spectatorul asista la o encefalograma a scrisului scriitoarei. In fata sa se descria procesul scrisului, dar scrisul nu mai era de mult materie lizibila, ci mai curind o eroziune treptata a alfabetului uman. In loc ramineau doar schijele tablei de scris. Instalatie de lumini Ioana Eremias cu textul despre Cartarescu Al doilea performance propunea o reciclare vizuala si o intonare distorsionata a unor fragmente de text. Selfmademusic din Arad si Vali Chincisan din Bucuresti au reusit sa creeze un fel de portativ vizual pentru sunetele produse de o orga electronica. Orga era activata de aproape toti cei de fata, indiferent ca erau familiarizati sau nu cu instrumentul. Nici unul nu putea sa reziste in fata modificarilor si solfegiilor guturale programate de calculator prin clapa si proiector. Nu aveai cum sa rezisti nici in fata unui „Push the Button“ scris in ciocolata lichefiata si evaporata de caldura caniculara din jur. Fiinte animate hibride, unicelulare si pline de cili 2D, tremurau activate de sunete in fata ta prin citeva straturi de plastic. Lucrarile si concertele AlterText vor fi adaptate spatiului de desfasurare. Poate ca, intr-adevar, unii din scriitori nu si-au mai recunoscut deloc silabele si nici consoanele. Dar rezultatul a fost o modificare radicala a scrisului; prizonierul paginii scrise si al blocului de text.