Social

Curentul împotriva avortului caştigă teren în Europa

Portughezii sunt chemaţi duminică la urne pentru a decide în privinţa legalităţii avortului, Polonia va organiza un referendum în primăvară, iar o decizie similară este iminentă în Slovacia. În Italia, subiectul a influenţat campania electorală, iar în Franţa mii de femei au manifestat contra avortului luna trecută. Aceasta în ciuda faptului că, în cea mai mare parte a continentului, problema părea rezolvată, procedura fiind disponibilă la cerere. Votul Portugaliei, urmărit cu atenţie în UE Portugalia, alături de Polonia, Spania, Irlanda, Cipru şi Malta sunt singurele ţări ale Uniunii Europene cu legislaţie strictă împotriva avortului. Portughezii decid duminică dacă procedura va fi legalizată în primele 10 săptămani de sarcină. Referendumul a generat luări de poziţie ale unor organizaţii mondiale, cum ar fi Human Life International (HLI), o organizaţie catolică antiavort din Virginia (SUA), sau Centrul pentru Drepturile Reproducerii, din New York, proavort. "Votul de duminică din Portugalia este urmărit cu atenţie în toate ţările europene", a declarat Duarte Vilar, directorul executiv al Asociaţiei de Planificare Familială din Lisabona, citat de "USA Today". Circa 94% din populaţia de 10,6 milioane de locuitori a Portugaliei este de religie catolică, iar Biserica Portugheză conduce curentul contra legalizării avorturilor. Un sondaj efectuat anul trecut a arătat că aprox. 14% din femeile portugheze între 18 şi 49 de ani, reprezentand circa 350.000, au făcut avort, cele mai multe în străinătate, însă o parte au încercat proceduri ilegale şi periculoase la domiciliu. Pe 28 ianuarie, un sondaj al "Jornal de Noticias", din Lisabona, a indicat că 38% din populaţie ar fi în favoarea schimbării legii, în timp ce 28% se declară împotrivă. Un referendum pe aceeaşi temă a fost anulat în 1998 din cauza insuficientei participări a populaţiei. " Pilula de a doua zi ", interzisă în Italia Marşul contra avortului desfăşurat la Paris, luna trecută, a atras mii de participante, inclusiv din alte ţări, precum Italia, Belgia, Germania şi Irlanda. În Franţa, avortul este legal din 1974. În Italia, Vaticanul i-a îndemnat pe cetăţeni să voteze cu cei care se opun avorturilor şi tot aici a fost interzis anul trecut importul "pilulelor de a doua zi", RU -486. "Aşa ceva ar fi fost de necrezut cu şase ani în urmă", afirmă Christina Zampas, consilier juridic al Centrului pentru Drepturile Reproducerii. Ea afirmă că mişcarea împotriva legalizării avortului caştigă teren în Europa, care păşeşte pe urma Americii din acest punct de vedere. În 19 ţări ale UE, între care şi Romania, avortul este legal, iar procedura este accesibilă. Malta este singura ţară unde avortul este interzis de lege, indiferent de împrejurări. Ceartă în Parlamentul European O declaraţie semnată de 51 de parlamentari, care îi îndeamnă pe portughezi să voteze împotriva schimbării legii, a generat scandal în legislativul european. "Avand în vedere efectele individuale, sociale şi demografice devastatoare ale legalizării avortului în unele ţări, îndemnăm poporul portughez să nu aleagă această cale", se arată în documentul semnat de mulţi membri ai grupului conservator EPP. Iniţiativa a fost criticată dur de parlamentarul socialist ungar Zita Gurmai, care i-a somat pe semnatari să justifice afirmaţiile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea