Social

Cum şi-a "imaginat" OJ Simpson că e criminal

OJ Simpson e un fost jucător de fotbal american care în 1995 a fost acuzat că şi-a ucis soţia şi prietenul. În urma unui proces răsunător, sportivul a fost achitat, deşi multă lume nu a crezut că e nevinovat. Acum, la iniţiativa unei edituri , OJ Simpson a acceptat să repovestească evenimentele într-o carte intitulată "Cum aş fi procedat dacă aş fi făcut-o". Crima lui "ipotetică" a provocat stupoare în Statele Unite şi, pentru o vreme, publicarea cărţii a fost interzisă. Ieri, revista "Newsweek", a prezentat, pe scurt, cam cum crede fotbalistul că ar fi procedat în ziua fatidică. "Pe 12 iunie 1994 m-am întors acasă. Eram obosit. Cand am deschis portbagajul , am zărit un cuţit pe care îl port cu mine pentru orice eventualitate şi mi-am amintit că vreau să-l ascut. Mergand spre uşă mi-am imaginat cum se va speria soţia mea cand mă va vedea cu cuţitul. Din casă a ieşit însă prietenul meu Ron Goldman. S-a speriat suspect de tare. A început să-mi spună că a adus nişte ochelari pe care îi uitase bunica, undeva. Mi s-a părut o minciună stupidă. Apoi a ieşit cainele meu, care s-a gudurat pe langă el. Atunci am ştiut că venea des în casa mea. Nicole a apărut în uşă şi a început să strige la mine să-l las în pace pe Ron. A vrut să mă lovească, dar s-a împiedicat. Apoi a urmat un şir de evenimente despre care nu pot să vorbesc. Ceva a mers oribil de rău. Peste un timp, eu ţineam un cuţit însangerat, iar Nicole şi Ron erau morţi. Atunci a apărut Charlie, care mi-a luat cuţitul şi hainele pătate". Nimeni nu ştie dacă Charlie există sau este un personaj imaginar, dar, observă "Newsweek", un psiholog ar deduce multe din această povestire .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea