Recent aparut la Editura Polirom, romanul „Cum repara soldatul gramofonul” propune un focus prin lentila fictiunii asupra unuia dintre momentele-cheie din istoria recenta a Balcanilor: razboiul din fosta Iugoslavie. La o cautare pe Amazon a titlului „Cum repara soldatul gramofonul“, ti se mai sugereaza sa iti completezi cosul de cumparaturi cu tot felul de ghiduri practice despre reparatii si indrumare tip do it yourself . Un lucru asemanator se intimpla si in 1967, cind scriitorul american Richard Brautigan publica „La pescuit de pastravi in America“, volum pe care multi librari l-au asezat imediat pe raftul cartilor despre hobbyuri. Cu toate acestea, in ambele cazuri este vorba despre fictiune si despre cum poate fi aceasta deturnata, chiar si intr-o masura foarte mica, prin titlu. „Cum repara soldatul gramofonul“ nu este, asadar, un tutorial despre reparatii casnice, ci un roman care anul trecut, cind a fost lansat in Germania, a facut furori. Prin aceasta carte si-a facut Sasa Stanisic debutul, pentru care a fost nominalizat chiar si la Deutscher Buchpreis si care s-a tradus, in decurs de un an, in douazeci de limbi. La 28 de ani, Stanisic, care s-a nascut in Bosnia, pentru a pleca, la 14 ani , alaturi de familia sa, in Germania, rescrie, folosindu-se de trambulina fictiunii, istoria unei familii care traverseaza razboiul din fosta Iugoslavie. In ziarul german „Die Welt“ se vorbeste despre aceasta carte ca despre „un manual de istorie a unei patrii pierdute si un album de familie plin cu instantanee tragicomice“, iar alte publicatii ii atribuie numai insusiri din familia calitatilor greu de pus la indoiala. Toate aceste etichete pe care criticii le-au atasat lui Stanisic si romanului sau sint, ce-i drept, greu de dezamorsat. Scrisa din perspectiva lui Aleksandar, un copil dintr-un orasel bosniac, povestea pune cap la cap momente din istoria familiei sale, pornind de la amintirile din vremurile de pace, cind exista „Un dinozaur pentru copii,/ dinozaurul care le cinta Internationala/ lui Tito si clasei muncitoresti“. Pe atunci, Aleksandar nu-si dorea sa-l cheme Alexander, cum isi va dori mai tirziu, cind va pleca alaturi de parintii sai in Occident, si invata de la bunicul sau sa-si exerseze imaginatia nascocind povesti care, daca la inceput ii exasperau pe profesorii ahtiati dupa realism socialist, mai tirziu ii vor folosi din plin ca instrument de reconfigurare a istoriei. Plecind alaturi de familia sa in Germania, Aleksandar va face uz de usurinta cu care transforma totul intr-o poveste pentru a reveni in Bosnia, locul impregnat de amintiri ale copilariei. Reconstruind istoria familiei si, in fundal, fara a pune la treaba dramele lacrimogene inerente razboiului, efectele unui conflict menit sa pulverizeze identitati, Aleksandar amesteca poeticul, nuantele tragicomice, ironia si realismul magic al Balcanilor, transpunindu-le ba in versuri, ba in insemnari fragmentare, ba in constructii de tipul roman in roman. Asemanator, ca ton, cu Bohumil Hrabal, cel din „Oraselul in care timpul s-a oprit“, romanul lui Stanisic are ca metode principale de seductie naratiunea fluenta, pigmentata cu personaje si intimplari obisnuite care, intrate in imaginatia copilului povestitor, devin aproape fantastice, precum si dexteritatea prin care asaza mereu cititorul pe muchie de cutit, intre umor si tragedie. Mamaia Katarina, pasionata de telenovela „Isabella“, autoarea prefetei la microromanul „Pe vremea cind totul era inca bine“, pe care Aleksandar i-l dedica bunicului Slavko, „a carui moarte nu se conforma deloc obiectivelor poporului comunist“ face parte din galeria de personaje colorate pe care cititorul le intilneste la tot pasul. Din aceasta fac parte si instantanee din Francesco, italianul macho, de la care Aleksandar invata sa-si dea parul cu gel, sau sau din Cika Hasan si Cika Sead, mereu nedespartiti inaintea razboiului, care vor sfirsi unul „tras in teapa, prajit ca un miel, undeva pe autostrada spre Sarajevo “, iar celalalt, dupa ce arunca in riul Drina optzeci si trei de morti, „s-a urcat pe balustrada si a intins bratele. Asta e tot, se pare c-ar fi spus nu mai vreau sa continui“. Cum tarile sud-est europene nu-si cunosc una alteia prea bine literatura, fiecare dintre ele aspirind catre familiarizarea cu scriitorii Occidentului sau cu aceia ai tarilor exotice, aparitia unei carti scrise de un bosniac germanizat, care diseca printr-o formula poetica un conflict de care fictiunea nu s-a prea atins pina acum, reactiveaza o parte din lucrurile valoroase aflate foarte la indemina, dar pe care le trecem din reflex cu vederea. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro