Spectacolul aderării din Piaţa Universităţii a început cu muzica formaţiilor Iris, Senzor, Direcţia 5 şi Holograf, după care, cu un sfert de oră înainte de miezul nopţii, pe scena din faţa Teatrului Naţional a urcat primarul Adriean Videanu. Acesta a fost huiduit în timpul scurtului său discurs, fapt remarcat de edilul Capitalei, a cărui voce gatuită trăda emoţia şi dezamăgirea faţă de reacţia spectatorilor. După discursul lui Videanu, au urmat scurte declaraţii ale oficialilor europeni, la finalul cărora pe scenă a fost invitat şeful statului, moment în care mulţimea adunată în Piaţa Universităţii a izbucnit în aplauze şi urale. El s-a referit la aderarea Romaniei, numind-o „o şansă istorică, de care ţara noastră trebuie să profite din plin”.
După mesajul preşedintelui, a urmat un spectacol de sunet şi lumină. Intrarea Romaniei în UE a fost simbolizată de un pod peste care Traian Băsescu a trecut fluturand tricolorul. Şeful statului le-a urat romanilor "La mulţi ani!", în timp ce flutura drapelul. "Să ne dea Dumnezeu noroc în UE. Trebuie să ne păstrăm obiceiurile, tradiţiile şi identitatea naţională. Încă o dată La mulţi ani!", a spus şeful statului. A urmat spectacolul de artificii, lumini şi sunet, urmărit de cei prezenţi în Piaţa Universităţii, alături de oficialităţi, printre care se numărau ministrul Integrării Europene Anca Boagiu, ministrul Mediului Sulfina Barbu, senatorul PD Marius Marinescu , ministrul Muncii Gheorghe Barbu , ministrul Justiţiei Monica Macovei . De asemenea, în Piaţa Universităţii a fost prezent şi fostul consilier de stat la Cotroceni Elena Udrea.
Revelionul de la Sibiu
Sărbătoarea integrării a început la Sibiu cu un concert de orgă la Biserica Evanghelică din oraş, concert care a durat mai bine de patru ore. În Piaţa Mare a oraşului petrecerea a început după ora 21.30, cu un incendiar concert al britanicilor de la East 17 , care s-au declarat încantaţi că sunt la Sibiu. Înainte de miezul nopţii, un concert de 70 de minute al formaţiei Phoenix a încins spiritele în Piaţa Mare, iar sibieni de toate varstele au fredonat celebrele melodii ale formaţiei.
Peste 400 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti comunitari şi agenţi ai Serviciului de Pază şi Protecţie au transformat zona centrală a Sibiului într-o adevărată fortăreaţă. Primarul le-a cerut forţelor de ordine să permită accesul în piaţă cu sticle de şampanie, pahare, confetii şi artificii. Dispozitivul de siguranţă se va menţine şi luni seară, cand petrecerea din Sibiu se anunţă şi mai mare. De la 1 ianuarie, municipiul Sibiu devine Capitală Culturală a Europei, iar la lansarea oficială a programului – desfăşurat luni începand cu ora 17,00 – au participat Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu şi unii membri ai cabinetului său, dar şi oficiali UE .
Revelionul la Cluj
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a oficiat, în noaptea de Anul Nou, prima căsătorie europeană din oraş şi a împărţit clujenilor cărţi de identitate simbolice care atestă cetăţeania europeană. Programul manifestărilor de Revelion şi de marcare a intrării Romaniei în Uniunea Europeană a mai cuprins concerte în Piaţa Avram Iancu susţinute de trupele Hara şi Class, un recital al fostului solist al trupei Smokie, Chris Norman, şi unul al Paulei Seling. Cei peste 15.000 de clujeni prezenţi în centrul municipiului au avut parte de focuri de artificii atat la miezul nopţii, cat şi la ora 01.00, cand au sărbătorit aderarea şi după ora Bruxelles-ului. Organizatorii au avut pregătite şi 500 de sticle de şampanie, precum şi 5.000 de baloane şi steguleţe ale Uniunii Europene. La festivităţi a fost prezent şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău. În cursul serii de duminică, autorităţile locale au participat la cermonia înălţării drapelului Uniunii Europene în Piaţa Avram Iancu. Manifestarile de Revelion de la Cluj-Napoca au costat peste 400.000 de lei, banii provenind de la bugetul local, de la Guvern sau de la sponsori.