Social

Cu Putin in frunte, spre partidul unic

In alegerile legislative desfasurate duminica, rusii urmau sa acorde un vot de incredere sefului de la Kremlin si politicilor sale. Alegatorii rusi s-au prezentat ieri la vot pentru a alege Camera inferioara a Parlamentului, Duma de Stat, intr-un scrutin prezentat de presa straina mai degraba drept „un referendum“ asupra politicilor presedintelui Vladimir Putin. Partidul a carui lista pentru Parlament o conduce actualul presedinte, Rusia Unita, era creditat de sondaje cu peste 60%. La scrutin participau in total 11 partide, dar dintre care, in afara de Rusia Unita, doar Partidul Comunist mai avea sanse sigure de a depasi pragul electoral de 7% pentru a intra in Duma. Putin are o rata de popularitate de peste 70%, fiind considerat de majoritatea populatiei drept liderul care a adus liniste si prosperitate in Rusia, dupa saracia si coruptia anilor ’90. Peste 100 de milioane de alegatori erau asteptati la cele 95.000 de sectii de votare din intreaga tara, iar 450.000 de politisti au asigurat paza si ordinea pe durata alegerilor. Scrutinul s-a desfasurat intre orele opt dimineata si opt seara, dar pe lungimea a unsprezece fusuri orare, cite numara Rusia. In ciuda numarului imens de sectii de votare, doar 300 de observatori straini (si acestia majoritari din fostele republici sovietice) supravegheau desfasurarea scrutinului, deoarece Kremlinul a declarat ca monitorizarea straina nu este necesara, „Rusia avind standarde inalte de democratie“. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), care planuia sa trimita o delegatie importanta de observatori la alegerile din Rusia, a renuntat din cauza restrictiilor impuse de Moscova si a intirzierii acordarii de vize de catre statul rus. Acuzatiile aduse de OSCE au fost respinse de Kremlin ca fiind nefondate. Fostul campion mondial la sah, Garry Kasparov, liderul opozitiei liberale ruse, a acuzat Kremlinul de violarea sistemului electoral: „Nu doar falsifica alegerile, ci violeaza intregul sistem electoral . Aceste alegeri sint o reamintire a alegerilor sovietice, cind nu aveai de fapt ce alege“, a declarat Kasparov, in fata camerelor de luat vederi ale televiziunilor straine, adunate la sectia de vot unde s-a prezentat liderul opozitiei. Kasparov si-a anulat votul in semn de protest, stampilind buletinul in dreptul tuturor partidelor. Sahistul a anuntat ca in sectia de vot la care era arondat au fost indepartate perdelele care asigurau secretul votului, iar autoritatile au facut presiuni asupra diverselor categorii de alegatori pentru a sustine Rusia Unita. Pacientii din spitale au fost amenintati ca nu vor mai primi tratamente, iar muncitorii de la stat ca vor fi dati afara daca nu sprijina partidul de guvernamint. Garry Kasparov, al carui partid de opozitie nu a fost inregistrat de autoritati pentru a participa la alegeri, a fost eliberat vineri, dupa ce fusese arestat weekendul trecut, in timpul unui miting neautorizat. Desi opozitia liberala nu reprezinta o adevarata amenintare pentru Putin si partidul sau, fiind cotata cu 2% din preferintele populatiei, autoritatile au interzis orice demonstratie a acesteia si au arestat mare parte din liderii sai. Presedintele Putin a numit opozitia „sacali“ finantati de Occident. Chiar si liderul Partidului Comunist, cotat cu a doua sansa la aceste alegeri, a acuzat puterea de falsificarea votului. „Acestea sint cele mai murdare, cele mai iresponsabile alegeri“, a declarat Ghenadi Ziuganov dupa ce a iesit din sectia de vot. „Daca sub presedintele Boris Eltin erau doar doua cai de a obtine voturi - intimidarea si falsificarea datelor -, acum au inventat cel putin 15 cai de a-i pacali si a-i trada pe alegatori“, a spus Ziuganov. Rusii renunta la democratie pentru piine Cresterea economica adusa de gestionarea veniturilor din exportul de resurse naturale i-a asigurat lui Vladimir Putin sprijinul a 70% din populatie.„Daca o sa cistigam alegerile de acum, le vom cistiga si pe cele din martie“, a spus presedintele Vladimir Putin referindu-se la alegerile prezidentiale din primavara. Putin s-a exprimat foarte clar ca doreste sa isi pastreze influenta in politica rusa si dupa incheierea mandatului sau, in luna martie. Constitutia nu ii permite sa mai participe inca o data, consecutiv, la alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca majoritatea populatiei l-ar sprijini intr-un asemenea demers. De aceea, Putin a decis sa participe la alegerile legislative, in fruntea partidului Rusia Unita, aducind popularitatea sa de peste 70% in folosul acestui partid. Putin nu si-a numit inca un succesor, dar cel care va primi binecuvintarea „tatucului“ are alegerea in fruntea statului asigurata. Liderul de la Kremlin nu a precizat inca prin ce modalitate va pastra conducerea in continuare, dar sint vehiculate mai multe variante. Putin ar putea accepta functia de premier, posibilitate pe care a recunoscut ca nu o respinge. In acest caz, nu este exclus faptul ca, avind majoritatea in Parlament, sa schimbe constitutia, pentru ca premierul sa primeasca mai multe puteri decit in momentul de fata, cind presedintele este vioara intii. Alta posibilitate ar fi ca, dupa alegerea unui presedinte „de paie“, acesta sa se retraga dupa putin timp, sub un pretext sau altul, deschizind calea pentru noi alegeri prezidentiale , la care Putin ar avea dreptul sa participe. Cert este ca rusii il iubesc pe Putin. „Multumim ca se gindeste la noi“, exclama o batrina dupa exprimarea votului pentru partidul lui Putin. Multi considera ca Putin si partidul sau sint cea mai buna alegere, deoarece democratia liberala de tip occidental o asociaza cu saracia si coruptia din anii ’90. De altfel, de la venirea lui Putin la putere, Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut de aproape cinci ori. In 2000, PIB-ul se ridica la 260 de miliarde de dolari, iar acum a atins 1.223 de miliarde de dolari, potrivit FMI. Cresterea economica a Rusiei este de 7,5% pe an. Putin a stiut sa profite de veniturile colosale din exporturile de petrol si gaz, creind, in 2004, Fondul de stabilizare pentru colectarea veniturilor din petrol, care s-au ridicat la 147,6 miliarde de dolari la sfirsitul lui octombrie. Inclusiv Fondul Monetar International apreciaza „gestionarea buna pe plan macroeconomic a tarii“. De dragul unei vieti mai linistite, rusii par dispusi sa renunte la libertatea presei sau a partidelor politice. De altfel, sustinerea unui conducator puternic este o caracteristica a societatii ruse, in general. Putin a reusit sa readuca Rusia la nivelul de putere internationala, iar declaratiile sale nationaliste si planurile marete pentru viitorul tarii in lume gidila orgoliul national al rusilor. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea