Social

Criza din pieţele financiare internaţionale încă nu s-a finalizat

Înmulţirea anunţurilor de falimente ale companiilor din Statele Unite ce acordă credite ipotecare persoanelor cu un istoric îndoielnic de plată a început să afecteze şi instituţiile de credit din alte state. Ceea ce ar putea duce la noi căderi ale pieţelor financiare internaţionale. Dar, pentru următoarele luni, ţara noastră pare să fie mai puţin influenţată de criza din pieţele internaţionale. Deşi evoluţiile din ultimele zile ar putea indica o stabilizare a cursului de schimb al leului, influenţele internaţionale ar mai putea afecta totuşi evoluţia monedei naţionale. Asta pentru că piaţa imobiliară din Statele Unite este într-un continuu declin, companiile ce oferă credite ipotecare persoanelor cu un istoric îndoielnic al plăţilor înregistrand pierderi semnificative. În plus, aşteptările privind evoluţia yenului japonez pe termen scurt indică o tendinţă de apreciere, ceea ce ar putea avea implicaţii în pieţele valutare din statele emergente. Totuşi, ţara noastră are o poziţie privilegiată. Leul romanesc, mai puternic decat monedele din Europa Centrală Radu Crăciun, analistul-şef al ABN Amro, a declarat pentru Adevărul că în momentul de faţă nu întrevede un scenariu catastrofal pentru evoluţia monedei naţionale. "De altfel, dacă ne uităm la momentele din trecut, leul romanesc s-a comportat mult mai bine decat alte monede din regiune", adaugă Radu Crăciun. Spre exemplu, în momentul cand pieţele financiare internaţionale înregistrau scăderi abrupte, conducand la deprecieri ale valutelor din statele emergente, moneda naţională a înregistrat variaţii mult mai mici. Una dintre explicaţii ar putea ţine şi de faptul că piaţa financiară autohtonă este mult mai slab dezvoltată, fiind prea puţine instrumente disponibile pentru investitorii străini. "Dar şi pentru că există interes din partea unor fonduri străine care, deşi în momentul de faţă nu au expunere în ţara noastră, vor să intre în Romania", adaugă analistul-şef al ABN Amro. Astfel, unii investitori aşteaptă un nivel al cursului de schimb pe care să îl considere favorabil, cum ar fi 3,14 lei/ euro . Iar această evoluţie ar putea acţiona ca un capac împotriva unei deprecieri substanţiale a monedei naţionale, subliniază Radu Crăciun. Totodată, economistul-şef al ING Romania, Florin Cîţu, consideră că aprecierea monedei naţionale va continua în următoarea şase luni, indiferent de contextul din mediul financiar internaţional. Motivul ţine, pe de o parte, de diferenţialul dintre dobanzile interne şi cele externe, iar pe de altă parte, de faptul că încă nu avem o piaţă dezvoltată a obligaţiunilor, ne-a declarat Cîţu. Falimentele instituţiilor de credit ipotecar din SUA continuă Un studiu realizat de cea mai mare instituţie de credit din Danemarca, Danske Bank, care şi-a anunţat intenţia de a desfăşura operaţiuni directe în ţara noastră, indică faptul că monedele statelor din regiunea Europei Centrale ar putea înregistra deprecieri în următoarele trei luni. Astfel, aşteptările analiştilor Danske Bank indică o depreciere a zlotului polonez cu circa 4% comparativ cu euro, la fel ca şi în cazul forintului maghiar. Iar cursul coroanei ceheşti ar putea scădea cu un procent. Motivul deprecierii valutelor din statele Europei Centrale ţine de temerile privind căderea pieţei imobiliare din Statele Unite. Asta şi pentru că ultimele ştiri internaţionale indică faptul că falimentele companiilor din SUA ce ofereau împrumuturi ipotecare încep să afecteze şi alte companii. Spre exemplu, cotidienele internaţionale au anunţat, ieri, că una dintre cele mai mari instituţii de credit din Marea Britanie, Barclays , a solicitat New Century Financial din SUA (al doilea finanţator de credite ipotecare persoanelor cu un istoric îndoielnic de plată) să returneze o finanţare de aproximativ 900 milioane de dolari (aproape 700 milioane de euro). Iar acest anunţ demonstrează faptul că recesiunea din piaţa imobiliară a SUA începe să afecteze şi economia Marii Britanii. Totuşi, ar trebui să survină o cădere mai puternică decat cea înregistrată în zilele anterioare pentru a fi afectat semnificativ cursul monedei naţionale, conchide Radu Crăciun.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea