Social

Controverse privitoare la o înţelegere secretă Israel - Siria

"Rep
rezentanţi ai Israelului şi Siriei ar fi putut ajunge la o înţelegere pentru a negocia un tratat de pace bilateral , după doi ani de reuniuni secrete între 2004 şi 2006", scrie "Haaretz", citat de ziarul spaniol "El Mundo". Ca parte a acestui viitor acord, Israelul ar fi urmat să cedeze Siriei înălţimile Golan, cucerite în iunie 1967, iar Israelul să aibă control asupra folosirii apelor Lacului Kinneret (lacul Tiberiada sau Marea Galileii) şi ale raului Iordan. Contactele între reprezentanţii celor două ţări ar fi început în septembrie 2004 din iniţiativa preşedintelui sirian, Bashar al Asad, potrivit postului de radio public israelian. La contacte ar fi participat indirect israelieni, avand ca intermediar un fost director din Ministerul de Externe, Alon Liel. Liel a declarat însă că "nu a fost reprezentantul nimănui". Un fost funcţionar al cabinetului Sharon, neidentificat, a dezminţit categoric aceste întalniri cu Siria. Şi deputatul Yuval Steinitz, din Partidul Likud, a negat, de asemenea, că ar fi existat contacte cu Siria. Steinitz a asigurat că Sharon nu era dispus să negocieze cedarea Golanului "fără schimbarea regimului terorist din Siria". Ar fi fost un pas istoric Guvernul sirian a dezminţit, de asemenea, printr-un comunicat, că ar fi demarat negocieri secrete cu Israelul pentru un acord bilateral de pace, după cum anunţase ziarul "Haaretz", cu toate că acesta ar fi însemnat un pas istoric. "Nu a existat niciun contact între Israel şi Siria", se spune în comunicat, în buna tradiţie a Damascului de a nega orice contact cu statul vecin. Ziarul israelian relata despre un acord, încă nesemnat între cele două părţi, care prevedea cedarea podişului Golan Siriei, în schimb, statul israelian urmand să păstreze controlul asupra lacului Kineret şi a raului Iordan. Documentul, elaborat în august 2005, ar fi fost actualizat în timpul unor reuniuni ce au avut loc în Europa. Conform acestuia, zona de frontieră ar fi rămas demilitarizată, iar sirienii ar fi acceptat să pună capăt sprijinului acordat miliţiilor integriste Hezbollah din Liban şi Hamas.
  •   2007-01-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Aplicatii pentru prelucrarea de fotografii pe smartphone

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: 5 sfaturi financiare pentru o vacanta fara griji

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare