Social

Colonelul Chavez al Arabiei

Pent
ru mulţi dintre arabi, colonelul Chavez face figura unui erou. Comentatori din Golf avertizează însă împotriva asumării necritice de către liderii arabi a modelului de politică internaţională promovat de liderul venezuelean - amic al celui iranian. Militanţi sau simpli cetăţeni, palestinenii afişează portretul lui Hugo Chavez langă efigia şeicului Nasrallah şi a lui Arafat. La manifestaţiile populare din Liban, culorile Venezuelei au fluturat alături de cele ale Palestinei. Erou Pentru fanii arabi, Hugo Chavez este mai interesant decat Fidel Castro. Nu doar că El lider maximo are un picior în groapă, dar preşedintele venezuelean a ajuns la putere în urma unui proces electoral perfect democratic – ceea ce nu se poate spune despre liderii mişcărilor din Orientul Mijlociu. Ca şi Castro, Chavez contestă superputerea americană din vecinătate; mai mult decat Castro, Chavez dispune de mari cantităţi de petrol, graţie cărora poate influenţa politica internaţională. Deja, prin prezentarea ei de la tribuna ONU, colonelul a făcut un bestseller internaţional dintr-o ultimă carte în care universitarul american de stanga Noam Chomsky critică politica hegemonică a SUA. Cotidianul „al-Ittihad" din Abu Dhabi face inventarul cauzelor unui "fenomen Chavez" în lumea arabă. Colonelul consideră opresivă politica internaţională a Casei Albe, aidoma musulmanilor care văd că SUA sprijină Israelul în mod necondiţionat şi acuză Washingtonul că sub pretextul campaniei antiteroriste duc un război împotriva Islamului. Suficient de tiermondişti, arabii sunt de acord că "egoismul şi aviditatea SUA menţin repartizarea total injustă a bogăţiei pe planetă". Ca şi latino-americanii, nici musulmanii nu uită loviturile de stat plănuite de CIA. Mai mult, pentru "fraţii" arabi Chavez salută "rezistenţa irakiană împotriva forţelor imperialiste". Demon Presa arabă se întreabă cum de nici un conducător musulman nu poate starni furtunile iscate de un lider creştin şi (sud-)american. Aceeaşi presă arată şi că Chavez devine un despot care periclitează economia ţării sale. Şi aminteşte localnicilor că Eisenhower l-a ajutat pe Nasser să recapete Canalul Suez de la francezi şi britanici, că SUA au sprijinit lupta de independenţă a Algeriei, iar Clinton i-a apărat pe musulmanii din Bosnia. AlJazzeera.net constată însă că, spre deosebire de arabii de rand, liderii regiunii nu-l prea înghit pe Chavez, ale cărui poziţii intransigente faţă de intervenţia Israelului în Liban sau a SUA în Irak ar fi compromiţătoare în gura lor. În ultimă instanţă, liderii arabi nu apreciază frăţia lui Chavez cu Ahmadinejad, musulman, dar persan şi cu vădite ambiţii de hegemon regional. „Al-Ittihad" este mai obiectiv: "o politică arabă fondată pe ostilitatea faţă de americani ar livra regiunea extremiştilor religioşi şi ar duce în final la distrugerea societăţilor noastre".
  •   2007-01-23
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare