Social

Clima pune Pamantul in pericol

Spec
ialistii averizeaza: se asteapta un cataclism iminent, generat de conditiile de mediu care se modifica din cauza incalzirii globale. Pamantul e in pericol si oamenii nu pot sa-l salveze, spun savantii americani, citati de „The Independent", care plasa ieri pe prima pagina vestea ca vara anului 2007 va fi cea mai secetoasa din istorie. Modificarile climei nu mai sunt doar problema ecologistilor, si acum cele mai importante institutii stiintifice din Statele Unite trag un semnal de alarma, avertizand liderii politici ca planeta se afla in fata unui cataclism iminent. Civilizatia umana ar putea disparea din cauza modificarilor catastrofale ale climei, care va usca actualele granare ale Terrei si va obliga cel putin doua miliarde de oameni sa migreze pentru ca nu vor mai avea apa. Sase savanti americani, directori ai unor importante institute de cercetari, critica aspru raportul „caldut" sustinut de ONU, care spune ca avem o problema, dar nu precizeaza limpede amploarea acestui fenomen. Raportul Natiunilor Unite vorbeste despre cresterea nivelului oceanului planetar cu vreo 40 de centimetri, cand, in realitate, pana la sfarsitul acestui secol, nivelul oceanului ar putea fi mai mare cu trei-patru metri. Revolta savantilor Expertii americani spun ca omenirea nu-si mai poate permite sa ignore modificarile pe care le va produce schimbarea climei pe Pamant . „Nu e putin lucru ca nu vom mai avea apa de baut si nu vom mai avea ce manca", spun savantii citati de „The Independent". „Multe orase vor deveni nelocuibile, ori pentru ca vor fi inundate cu apa sarata, ori pentru ca nu vor mai avea apa potabila. Schimbarea dramatica a climei, indiferent din ce motiv s-a produs , va avea efecte care vor scapa de sub controlul oamenilor", mai spun ei. James Hansen, directorul Institutului Goddard pentru studii spatiale de la NASA, este primul pe lista savantilor suparati ca masuratorile si cercetarile facute de ei nu sunt luate in seama nici de Congresul american si nici de liderii europeni. Nume celebre in lumea stiintei, precum Makiko Sato, Pushker Kharecha si Gary Russell, de la Institutul Goddard, David Lea, de la Universitatea din California, sau Mark Siddall, de la Observatorul Universitatii Columbia din New York s-au alaturat protestului. Un raport de 29 de pagini Raportul, despre care a scris ieri intreaga presa din Occident, se numeste „Schimbarea Climei si urmarirea gazelor de sera" si contine numai date si estimari strict stiintifice, evitand limbajul emotional folosit de presa. Efectul pe care il are asupra cititorului este insa mai puternic decat lamentatiile jurnalistice. Cele 29 de pagini prezinta date si grafice realizate prin masuratori de mare precizie si estimeaza, folosind functii matematice, care este evolutia probabila a conditiilor de mediu pentru urmatorii o suta de ani. Sigur, savantii acuza cresterea emisiilor de bioxid de carbon, care accentueaza efectul de sera, si considera ca, daca nu se va renunta complet la automobilele pe baza de carburanti, omenirea se va confrunta cu un „cataclism climatic". Raportul face comparatii cu schimbarile climei din trecutul Terrei si noteaza ca, „indiferent din ce motive s-a produs modificarea climei, de fiecare data vietuitoarele au supravietuit cu greu". Vorbind in cifre, temerea savantilor este ca cel mult o treime din oamenire va supravietui, si asta numai pentru ca oamenii stiu sa-si gaseasca adaposturi si se adapteaza cu usurinta la conditii vitrege de trai. Energia alternativa ramane solutia momentului Desi in lume are loc o multime de conflicte provocate de criza mondiala de carburanti, savantii americani spun ca omenirea are datoria sa foloseasca alte tipuri de energie si sa-si dezvolte mijloace de transport complet nepoluante. „In orase n-ar trebui sa circule decat tramvaie, metrouri si masini electrice sau cu motoare pe hidrogen", spune raportul. "Lumea civilizata trebuie sa-si faca planuri si sa ofere solutii pentru intreaga omenire, inainte de a fi prea tarziu. Tehnologiile actuale permit transformarea desertului in pamant arabil si a zonele stancoase in gradini, dar nimic nu se poate face peste noapte sau neplanificat", spune James Hansen. El estimeaza ca mai avem aproximativ zece ani la dispozitie pentru a reduce drastic emisiile de bioxid de carbon si pentru a lua masuri de protectie a zonelor aflate in pericol. „Indiferenta ar putea duce insa la disparitia omenirii", mai spune el. Un milion de chinezi, fara acces la apa Cea mai grava seceta care a lovit in ultimii 30 de ani provincia Liaoning din nord-estul Chinei a lasat peste un milion de persoane fara acces la apa potabila, relateaza agentia Xinhua. Aproape toate cele 14 orase din provincia Liaoning au fost afectate de seceta, desi situatia este mai grava in zonele de nord-vest si central-sudice ale provinciei, unde 88 de rezervoare de dimensiuni mici si medii au secat, a precizat sursa citata. Seceta a afectat 1,27 milioane de persoane, 473.800 de vite si 1,4 milioane de hectare de pamant cultivabil. Autoritatile au reusit sa transporte apa din alte zone in estul provinciei, insa pana in prezent doar 88.500 dintre persoanele afectate de seceta au acces la apa transportata cu ajutorul cisternelor. 2007, cel mai uscat an din istoria Statelor Unite Vara acestui an va fi mai secetoasa decat cea care a provocat Marea Depresie. De la tarmul Oceanului Atlantic si pana la cel al Pacificului, intreg teritoriul american este afectat de lipsa apei potabile. In Alabama, acesta este cel de-al optulea an de seceta. Nivelul redus al precipitatiilor, care vor scadea, anul acesta, cu cel putin 30 de centimetri cubi pe metru patrat fata de anul trecut , va face ca marile ferme de cereale sa aiba, in 2007, recoltele compromise. Nicio zona nu va scapa. In California, lipsa de apa potabila este atat de acuta incat, inca de acum doi ani, apa reziduala a marilor orase este reciclata si folosita pentru instalatiile sanitare si pentru irigatii. In primele cinci luni ale anului, in Nevada a plouat anul acesta mai putin ca in anul 1924, an considerat cel mai secetos din istoria Statelor Unite. Specialistii spun ca marile ferme sunt mai bine protejate ca in timpul Marii Depresii, beneficiind de sisteme foarte moderne de irigatii, dar lipsa apei din panza freatica va fi greu de compensat, chiar si intr-o tara atat de tehnologizata. Recoltele vor fi mult mai mici si pretul cerealelor va creste. Marile lacuri s-au micsorat In mod normal, Lacul Superior ar trebui sa aiba 13,62 cvadrilioane de litri de apa, adica vreo 13.620 miliarde de miliarde de litri. Aceasta uriasa cantitate de apa ar putea sa acopere America de Nord si de Sud cu un strat de 30 centimetri de apa. Cu toate acestea, incepand de ieri, in portul St. Louis din Wisconsin se vad bancurile de nisip de pe fundul lacului. Unde a disparut toata apa?, se intreaba uluit Ted Shalifor, directorul Rezervatiei indienilor Chippewa, de pe malul Lacului Superior. Apa este atat de mica incat nu se poate merge nici cu o barca cu vasle. Nivelul marilor lacuri a scazut la cel mai mic nivel inregistrat in ultimii 81 de ani, de cand se fac masuratori. Lacul Superior, considerat cel mai mare lac cu apa dulce din lume, a scazut, in ultimul deceniu, cu cate 30 de centimetri in fiecare an, iar lacurile Huron si Michigan sunt in aceeasi situatie. Cercetatorii de la Universitatea din Minnesota spun ca temperatura apei lacurilor a crescut cu 4,5 grade fata de medie, si acest fenomen intareste temerea meteorologilor ca anul 2007 va fi cel mai secetos din istoria Statelor Unite. Anul trecut, pe timpul verii au cazut doar 15 centimetri cubi de precipitatii pe metrul patrat, fata de 75 cat era media. In timpul iernii a nins putin si partea de sud a lacului nici macar nu a mai inghetat, cum se intampla de obicei. Si alte lacuri americane sunt in pericol. Lacul Mead, de langa Las Vegas, Lacul Powell, din Utah, si Lacul Okeechobee, din Florida, au secat pe jumatate. Europa , pustiita de seceta Ucraina, Bulgaria si Grecia sunt tarile cele mai afectate. In vestul continentului incepe rationalizarea apei. Valul de caldura a atins intregul continent european. Ucraina, Bulgaria si Grecia se confrunta cu temperaturi deosebit de ridicate, iar agricultura din aceste tari se afla in pragul calamitatii.In Ucraina, regiunea Kerson din apropierea Marii Negre a fost puternic afectata de seceta, 60% din suprafetele cultivate avand de suferit. Pretul la alimente a crescut deja, fara a mai astepta scaderea productiei agricole, fapt care va influenta alegerile anticipate din septembrie. Seceta din Ucraina a provocat dezechilibre grave si pe piata internationala a cerealelor. La sud de Dunare, in Bulgaria, saptamana aceasta, temperaturile vor depasi valori de 40 de grade, potrivit Departamentului meteorologic al Academiei de Stiinte. Vineri, mercurul termometrelor va urca pana la 42 de grade la Plovdiv, iar la Sofia va ajunge la 40 de grade, valori cu totul neobisnuite pentru aceasta perioada.Ministerul bulgar al Agriculturii a anuntat ca 33% din suprafetele cultivate cu grau si 35% din culturile de orz se afla "in stare proasta", ca urmare a secetei prelungite. Si in Grecia prognozele meteo anunta o crestere constanta a temperaturii in urmatoarele zile, azi fiind prevazuta o temperatura de 38 de grade. Fantanile Romei, inchise mai multe ore In aceste conditii, un semnal de alarma privind economia de apa l-a tras capitala Italiei. In urma cu cateva zile, celebrele fantani ale Romei, 13 la numar, care sunt printre cele mai vizitate locuri ale Cetatii Eterne, au fost inchise timp de doua ore. Actiunea, initiata de Ministerul italian al Mediului, s-a inscris in campania ONU de lupta impotriva desertificarii. Rusia va reduce exporturile de cereale Exporturile de cereale ale Rusiei vor scadea, din cauza secetei, cu 20-40%, de la 13 milioane tone in anul agricol anterior la opt-zece milioane de tone in sezonul 2007-2008, potrivit datelor prezentate ieri de ministrul agriculturii, Alexei Gordeiev. Firma rusa de analiza in domeniul agriculturii SovEcon estimeaza ca Rusia ar putea exporta 10,7 milioane de tone de grau si 1,2 milioane tone de orz. "Cererea pentru graul din Rusia va creste, in urma reducerii exporturilor Ucrainei, iar cumparatorii din nordul Africii prefera cerealele rusesti intrucat achizitiile din Statele Unite sunt mai costisitoare", a declarat directorul general al SovEcon, Andrei Sizov, citat de Reuters. Gordeiev a mai declarat ca se va intalni in curand cu reprezentanti ai Ucrainei, stat grav afectat de seceta, pentru a coordona politica de export a celor doi mari producatori de cereale din zona Marii Negre. SovEcon estimeaza pentru acest an o recolta de cereale de 75-78 milioane de tone. Seceta a redus productia din regiuni agricole importante din centrul si sudul partii europene a Rusiei, iar Ministerul rus al Agriculturii estimeaza pagubele din aceste regiuni la 20-50% din recolta preconizata, a spus Gordeiev, adaugand ca recolta din zona asiatica va fi normala.
  •   2007-06-20
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu: Tot ce trebuie sa stii despre asigurarea obligatorie a locuintelor

Expertul Acasa.ro, Aurelian Popescu, consultant de asigurari

Pune o intrebare