Ce sanse are un autor necunoscut sa debuteze daca nu are pe nimeni care sa-l recomande? Ion Manolescu e foarte exact: „50%. Recomandarea unui critic e ca itp la masina: ai nevoie de ea. Si totusi, daca masina nu merge, degeaba ti-au scris in talon ca ai trecut inspectia“. Elena Pasima, o autoare al carei roman „Curtea-de-ape“, aparut la Vinea, a fost aproape inexistent pe piata, nu e la fel de optimista: publicarea fara bransare la un grup de sustinere e ca „hirotoneala fara insuratoare“. Un aspirant la debut nerecomandat de nimeni, zice scriitoarea, „are toate sansele sa fie publicat, adica nici una“. Filip Florian raspunde contrariat: „N-am avut nici o relatie. Mi-a placut ideea de a-si face loc cartea mea, si nu persoana mea. Mi se pare caraghios ca, dupa ce ai muncit atit sa scrii o carte, sa trebuiasca sa dai telefoane “. Ce inseamna sa ai relatii Ion Manolescu incearca sa distinga termenul „relatii“ de mai ordinarul „pile“, aratind ca „in masura in care relatiile se bazeaza pe aprecierea si legitimarea valorii, e important“ (sa ai relatii). Unde majoritatea vad avantaje, Radu Paraschivescu sesizeaza riscuri: „E de folos, dar nu neaparat si nu intotdeauna. Cunosc situatii cind debutantul s-a prezentat la editura X cu o recomandare din partea criticului Y, fara sa stie ca respectivul critic avea raporturi proaste cu editura“. Cazul ideal pentru Ana-Maria Sandu e „sa fi citit cineva manuscrisul, sa-i fi placut si sa te recomande sau, pur si simplu, sa fi picat pe mina cui trebuie si sa te publice imediat“. Cum asa ceva nu se prea intimpla, concursurile de debut ramin singura solutie. Adrian Schiop le gaseste insa inutile: „Concursurile de debut nu prea conteaza, sau, atunci cind conteaza, au parte de jurii cam obosite. In mod paradoxal, la ora actuala, criticii sint mai retarzi decit scriitorii, care, dincolo de subiectivismele si egocentrismele inerente speciei, au o priza mai buna la nou“. Aventuri printre edituri In realitate, publicarea unei carti se poate transforma intr-o indelunga si, uneori, palpitanta aventura. Ana-Maria Sandu isi aminteste ca a trebuit sa astepte mai mult de doi ani pina sa-i apara prima carte, „Din amintirile unui Chelbasan“, la Paralela 45. Cazul lui Filip Florian, refuzat initial de Humanitas, e deja notoriu. Adrian Schiop ( foto stinga) si-a plimbat si el manuscrisul pe la citeva edituri inainte sa i-l publice Poliromul. Romanele lui Ion Manolescu, „Alexandru“ si „Derapaj“, au ajuns sub tipar fara probleme, recunoaste scriitorul, multumita unor editori profesionisti - Mircea Martin si Silviu Lupescu. Surprizele au aparut dupa ce romanele au iesit de sub tipar: „Am prieteni care, de cind am publicat «Derapaj», trec pe partea cealalta a strazii cind ma vad“. Redactori depasiti Intre scris si publicat, Elena Pasima simte nevoia sa faca o distinctie: „Acum, dificultatea nu mai e sa publici, in fond exista destule mijloace de a tipari si multiplica un text. Dificultatea este sa te afli in congruenta cu desteptaciunea sau cu prostia celor care, intr-un moment sau altul, au pe mina actul publicarii“. Mai nuantat, Ion Manolescu puncteaza aceleasi riscuri: „Exista redactori si chiar editori incapabili sa recunoasca valoarea unei carti. Apoi, daca nu beneficiezi de un marketing bun , degeaba ai fost publicat“. E suficient sa fii bun? E suficient sa scrii bine ca sa fii publicat? Realist, Radu Paraschivescu crede ca ar fi suficient daca am trai intr-o lume ideala: „Cum insa Romania lui 2007 e departe de perfectiune, scriitorului ii mai trebuie si alte lucruri in afara talentului“. Care? Desi recunoaste ca suna urit, Paraschivescu nu ezita: „Arta de a-si vinde produsul“. La Polirom, sustine Lucian Dan Teodorovici, coordonatorul colectiei Ego.Proza, talentul e suficient: „Am publicat numerosi tineri prozatori, unii aproape necunoscuti la acel moment, care n-au facut altceva decit sa-si trimita manuscrisele la editura si sa astepte raspunsul nostru“. Filip Florian e la rindul lui convins de acelasi lucru. Prozatorul recunoaste ca, in urma cu trei ani, talentul n-ar fi fost de ajuns. Dar dupa succesul colectiei Ego.Proza, scriitorul observa un exces in sens invers: „Editurile se deschid excesiv fata de oferta care e acum pe piata“. „Daca esti etichetat de scriitor tinar, publici fara probleme“, zice si Schiop, care constata ca „valul mesianic al credintei in Tinerii care Gindesc Altfel nu s-a consumat“. Criticii cresc actiunile scriitorilor Lucian Dan Teodorovici explica procedura prin care sint selectate manuscrisele care urmeaza sa fie publicate la Polirom. Manuscrisele sint citite de referenti, fara ca acestia sa cunoasca numele autorului. In functie de referate, Consiliul editorial decide daca publica sau nu un autor. Intrebat daca recomandarea unui critic influenteaza decizia editurii de a publica un autor, Teodorovici raspunde cu onestitate: „Nu pot nega ca o carte venita cu recomandarea unui critic literar are deja un plus, pentru ca un critic este in acelasi timp un referent. Daca ii adaugam deci si pe ceilalti doi referenti, alesi de editura, mie imi va fi mult mai usor sa sustin in fata Consiliului editorial o carte care are deja trei confirmari de valoare“. Editorii gindesc mai mult in cifre Lucrurile pot sta si altfel, explica Radu Paraschivescu: „De obicei, argumentele criticului coincid destul de rar cu ale editorului. Primul se axeaza pe stil, pe originalitate sau pe tehnicile narative, pe cind al doilea se gindeste (nu invariabil, dar destul de des) la succes, vandabilitate si potential de promovare“. La Humanitas, procedura e foarte simpla: exista un editor care filtreaza ce merita, iar propunerile sint apoi citite de un al doilea: „Nu are nimeni pretentia ca scaneaza totul cu un ochi de vultur“, admite Radu Paraschivescu. Tema nu te face mai bun Nu de putine ori, tema romanului e cea care vinde cartea sau garanteaza, macar pe termen scurt, vizibilitatea scriitorului. Ion Manolescu e unul dintre autorii convinsi ca tema nu te poate transforma intr-un scriitor bun, chiar daca poate sa umfle vinzarile: „Daca romanul e prost scris, tema nu mai conteaza. Iar un scriitor inteligent nu-si pune problema sa fie pe val pentru ca pretentiile lui sint mai mari de atit“. Pentru Filip Florian, mult mai important e „sa-ti urmezi obsesiile“ decit sa vinezi teme cu lipici la consumatorii de senzational: „Tema te domina, nu poti fara s-o scrii“, marturiseste scriitorul. Schiop e de alta parere: crede ca e important ca tema sa fie, daca nu pe val, cel putin contemporana.