Social

Chiriile dau in clocot, spaga face legea

In fiecare an, in perioada de inceput a anului universitar, piata bucuresteana a chiriilor incepe sa o ia razna. Analistii imobiliari preconizeaza pentru aceasta luna cresteri ale pretului la chirii cu 10-15%. O garsoniera amplasata intr-o zona semicentrala, care pana acum se inchiria cu 200 de euro, va ajunge in aceasta luna la 220-250 de euro. Cresteri importante sunt prognozate si pentru apartamentele cu trei camere din principalele cartiere bucurestene, dupa ce aceste tarife, spun agentii imobiliari, au fost majorate deja, in ultimele opt luni, cu pana la 30%. Motivul pentru care pana si apartamentele cu 3-4 camere sunt in aceste zile vanate de studenti, este simplu. Intr-o astfel de casa se pot inghesui sase- sapte suflete , chiria si intretinerea impartindu-se frateste si devenind, in consecinta, suportabila pentru buzunarele pricajite ale studentilor de rand. Nu trebuie ingnorat insa nici faptul ca si buzunarul tanarului studios are si el o limita, asa incat explozia chiriilor s-ar putea sa nu ia proportii devastatoare. Astazi nu se mai mira nimeni daca pentru doua camere in Militari, Drumul Taberei , Crangasi, Mall-Vitan, City Mall -Oltenitei i se cer 400 de euro, iar la 360 de euro se inchiriaza in urmatoarea ora dupa ce a aparut oferta. Cu toate acestea, specialistii cred ca ne aflam foarte aproape de pragul maxim de suportabilitate. Goana dupa o camaruta incepe de la 200 de euro pe luna. Inceputul unui nou an universitar este mana cereasca pentru proprietarii de garsoniere si apartamente cu doua camere. Din an in an ei cer chirii mai mari, pentru ca tot romanul vrea sa-si faca copilul “domn” si sa-l dea in consecinta la scoala. In plus, multi tineri reusesc sa-si gaseasca un job, motiv pentru care tot mai multi vor sa scape de calvarul statului la camin. Avalansa de cereri creste preturile cu pana la 15 la suta fata de perioada verii. Goana dupa casa incepe inca din luna august si se incheie undeva la mijlocul lunii octombrie. Dupa care, potrivit legilor pietei, cele referitoare la cerere si oferta, preturile vor incepe sa scada, ajungand la nivelul inregistrat in primavara. Cele mai cautate sunt garsonierele si apartamentele de doua camere, dar agentii spun ca, in criza de timp si de oferte, clientii accepta ca solutii de compromis si apartamente de trei si patru camere. Este o solutie provizorie, dar pana la urma se dovedeste profitabila, impartitul cheltuielilor cu ceilalti colegi de apartament aducand economii serioase in buzunarele fiecaruia. In detrimentul confortului oferit, de pilda, de o garsoniera. O astfel de locuinta se inchiriaza cu cateva sute de euro pe luna. Chiar si cele situate in cartiere rau famate nu se dau cu mai putin de 200 de euro, la care se adauga, fireste, si cheltuielile cu intretinerea. In cartierele mai rasarite, in Drumul Taberei, Titan, in Dristor etc., pretul chiriei sare de 300 de euro. Pana si in Pantelimon, chiria unei garsoniere porneste de la 250 de euro pe luna. Specialistii in domeniu spun ca la trei camere, chiria este cu cel mult 10% mai mare, in timp ce la patru camere preturile au ramas constante. Cel care trece primul pragul casei are prima sansa in aceasta afacere de sezon. In plus, mai toti proprietarii cer chiria pe trei luni in avans. Pentru studentii cu bani, dar si pentru cadrele universitare, exista si asa-numita oferta de lux. In zona Unirii de pilda, chiria unei garsoniere este de 400 de euro pe luna, a unui apartament de 2 camere 500-600 euro, pretul unuia de trei camere ajungand si la o mie de euro. Chirii mari se percep si in cartierele 13 Septembrie, Alba Iulia sau Drumul Taberei. Situarea locuintei la strada, in apropierea statiilor de metrou sau a unui supermarket sunt factori care il indreptatesc pe proprietar sa ceara o suma mult mai mare, indiferent daca ofera conditii mai modeste. Desi putini studenti isi permit sa ocupe o casa tip vila, sa spunem ca suma datorata propietarului drept chirie, in acest caz, pleaca de la 2.000 de euro pe luna, ajungand undeva spre 4.000-5.000 de euro. (continuarea in Cronica Romana) Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea