Social

Chávez vrea dictatura cu acte in regula

Pres
edintele a chemat poporul la urne ca sa-i ceara mai multa putere, mai mult timp, prin modificarea Constitutiei . Hugo Chávez a propus reforme constitutionale pentru a-si intari prerogativele si pentru a instaura un stat socialist, eliminind, printre altele, autonomia bancii centrale. Seful statului venezuelan sustine ca aceste masuri vor reda puterea poporului, dar oponentii sai il acuza de intentii dictatoriale. Sondajele de opinie aratau un scrutin strins, cu un usor avantaj pentru „nu“- 46%, fata de 45% pentru „da“, in ciuda multor proteste fata de reforma si a plecarii unor aliati importanti ai lui Chávez. Presedintele spune ca opozitia, cu sprijinul administratiei de la Washington, incearca sa saboteze votul prin intermediul protestelor violente. Oficialii americani au calificat drept ridicole acuzatiile ca SUA ar complota pentru a-l asasina pe Chávez. Chávez a propus 33 de schimbari constitutionale, iar Adunarea Nationala, formata din suporteri ai sai, a venit cu 36 de amendamente. Printre altele, este vorba despre extinderea mandatului presedintelui tarii de la 6 la 7 ani, realegerea presedintelui pentru un numar nedefinit de mandate, reorganizarea administrativa a regiunilor cu „prefecti“ numiti de guvern, programul de lucru zilnic redus de la 8 la 6 ore, virsta minima de participare la vot redusa de la 18 la 16 ani, beneficii sociale extinse pentru muncitori, inclusiv cei de pe piata neagra . Exista si o propunere de a extinde puterile presedintelui in timpul dezastrelor naturale si starilor de urgenta. Opozitia a cerut monitorizarea atenta a referendumului. Studentii, contestatari ai regimului, au organizat recent numeroase manifestatii, reprimate cu gaze lacrimogene si gloante de cauciuc. „Nu vom lasa regimul sa manipuleze oamenii si sa-si bata joc de dreptul la libertate si informare“, a declarat Fabricio Briceno, student la Economie. Vineri, Chávez a rostit un discurs in care a afirmat ca va ramine seful guvernului pina in 2050, cind va avea 95 de ani, daca Dumnezeu il ajuta. Potrivit Constitutiei actuale, Chávez ar trebui sa-si incheie mandatul la sfirsitul anului 2012. Pentru prima oara in ultimii ani, indoiala a cuprins si cartierele sarace, unde traieste jumatate din populatie . „Am votat intotdeauna pentru Chávez pentru ca a facut multe pentru saraci. Dar socialism? Nu, multumesc. Ce-i al meu e al meu“, a declarat Alejandro Sanchez (27 de ani), vinzator ambulant intr-o suburbie a Caracasului. „Cei care nu voteaza pentru Chávez sint ignoranti. Nu putem sa renuntam la El Comandante al nostru“, considera, pe de alta parte, Nerio Marin, un comerciant de 53 de ani. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
  •   2007-12-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului