Nicolae si au supravegheat personal lucrarile de la Casa Poporului . Uneori, atins de paranoia unor posibile atentate, "cel mai iubit fiu al poporului" isi trimitea pe santier sosia, culmea, alaturi de propria sotie. In timpul vizitelor, Elena Ceausescu mergea atunci inaintea falsului Ceausescu , nesuportand ideea de a pasi in spatele unui "om de rand". Colonelul in rezerva Ioan Stoica are 67 de ani si amintiri nenumarate de pe vremea cand, in calitate de component al Statului Major al unei unitati militare din Bucurestiul anilor '80, Sotii Ceausescu se ocupau personal de lucrarile la actuala cladire a Parlamentului participa la Poporului. In cei aproape 12 ani petrecuti pe santierul din vecinatatea Pietei Unirii l-a intalnit de mai multe ori pe dictator. Niciodata, insa, nu a fost sigur ca cel pe care-l vedea era intr-adevar Ceausescu, pentru ca "cel mai iubit fiu" obisnuia sa-si trimita in inspectie sosia, alaturi de sotie. Colonelul isi aminteste ca fostul dictator trecea pragul santierului aproape in fiecare sambata. De foarte putine ori, insa, se intampla sa fie chiar el, in carne si oase, cel care inspecta modul in care se desfasurau lucrarile. "In cele mai multe situatii, ne-a marturisit Ioan Stoica, nu venea Ceausescu, ci una dintre sosiile lui. Stiam acest lucru pentru ca, de fiecare data cand se intampla sa vina el personal, Elena, care nu lipsea niciodata de la astfel de vizite de lucru, mergea intotdeauna in spatele lui". In baraci de lemn, cu salarii de ministru Ioan Stoica adauga: "cand o vedeam ca merge inaintea "tovarasului", puteam sa juram ca avem de-a face cu o sosie a lui Ceausescu. Probabil se temea sa nu cada victima unui atentat sau, pur si simplu, nu avea chef sa iasa din casa in ziua respectiva". La ridicarea uriasei constructii au participat, potrivit colonelului Stoica, nu mai putin de 35.000 de oameni. "Erau luati, pentru o perioada de sase-zece luni, de la locul lor de munca si concentrati in armata. Toti erau meseriasi unul si unul. Ajungeau la un salariu chiar si de 12.000 de lei, ceea ce la vremea respectiva reprezentau bani grei. Singura problema era ca locuiau in baraci de lemn, unde erau nevoiti sa doarma cam 45 de oameni in aceeasi camera. Nu era rau, dar nici prea confortabil nu era", isi aminteste colonelul.