Ce fac preşedinţii cand nu mai sunt şefi de stat

Anunţul lui Jacques Chirac că nu va mai candida pentru un al treilea mandat în fruntea statului francez, ci că se va face "altfel util" a făcut presa să caute ce anume i s-ar potrivi, ţinand cont de experienţa predecesorilor săi, dar şi a altor şefi de stat din lume. În Franţa, Valéry Giscard d'Estaing, învins în 1981 la 55 ani, a prezidat în 2002 Convenţia asupra viitorului Europei, care a elaborat proiectul Constituţiei Europene. După retragerea lor din viaţa politică, Charles de Gaulle şi François Mitterrand şi-au scris memoriile, notează AFP. Mary Robinson, preşedinte al Republicii Irlanda între 1990-1997, în varstă acum de 62 de ani, a fost numit Înalt Comisar al ONU pentru drepturile omului în perioada 1997-2002, iar ex-preşedintele finlandez Martti Ahtisaari, în anii 1994-2000, 69 de ani, este emisar special al ONU pentru Kosovo. Fostul preşedinte al Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov ţine periodic conferinţe bine remunerate. Experienţa şi notorietatea cantăresc greu În SUA, Jimmy Carter (1977-1981) a primit chiar Premiul Nobel pentru Pace în 2002 pentru activitatea sa la conducerea Centrului Carter, organizaţie nonguvernamentală cu baza la Atlanta, lucrand la rezolvarea conflictelor şi ajutarea dezvoltării umanitare. Ca şi alţi foşti preşedinţi, Bill Clinton (1993-2001) se foloseşte de experienţă şi popularitate pentru a scrie şi a susţine conferinţe retribuite substanţial. După tsunami din 2004 în Asia, el a fost numit emisar special al ONU pentru a sprijini umanitar ţările devastate. Din 2003, Fundaţia Clinton participă la lupta împotriva SIDA în ţările în curs de dezvoltare. În Africa de Sud, fostul preşedinte Nelson Mandela (1994-1999), 88 de ani, a fost numit în 1999 mediator pentru Burundi, paralel cu angajarea sa personală în lupta împotriva maladiei SIDA.