Social

Căsătoriile homosexuale sunt "un rău", iar avortul, "terorism cu faţă umană"

Al doilea birou doctrinal al Vaticanului a etichetat cu vehemenţă căsătoriile homosexuale ca "un rău" şi a denunţat avortul şi eutanasia ca forme de "terorism cu faţă umană", informează Reuters. Atacul arhiepiscopului Angelo Amato, secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a fost ultimul dintr-o serie de discursuri susţinute de Papa Benedict al XVI-lea şi de alţi oficiali de la Vatican, în contextul în care Italia ia în considerare posibilitatea de a acorda mai multe drepturi homosexualilor. Într-un discurs, Amato a spus că ziarele şi jurnalele de ştiri de la posturile de televiziune seamănă adesea cu "un film pervers despre rău". El a denunţat "relele care răman aproape invizibile" pentru că media le prezintă ca "expresii ale progresului uman". Arhiepiscopul a menţionat clinicile de avorturi, pe care le-a numit "abatoare de fiinţe umane", eutanasia şi "parlamentele unor naţiuni aşa-zis civilizate unde sunt promulgate legi contrare naturii umane, cum ar fi aprobarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex". Discursul lui Amato vine într-un moment în care Vaticanul şi puternica Biserică Romano-Catolică din Italia sunt implicate într-o dispută în legătură cu planurile de a adopta o lege foarte controversată care le-ar da cuplurilor necăsătorite heterosexuale şi homosexuale o formă de recunoaştere legală. Biserica şi politicienii catolici, chiar şi din coaliţia de centru-stanga a premierului Romano Prodi, consideră că proiectul de lege este un cal troian şi spun că ar putea duce la căsătorii homosexuale. Amato, despre care se spune că este foarte apropiat de Papa Benedict al XVI-lea, a criticat felul în care media vorbeşte despre problemele etice. După ce a denunţat "terorismul abominabil", ca acţiunile atentatorilor sinucigaşi, el a condamnat şi ceea ce a numit "terorism cu faţă umană" şi a acuzat media că manipulează limbajul "pentru a ascunde realitatea tragică a faptelor". "De exemplu, avortul este numit 'întrerupere voluntară a sarcinii' şi nu ucidere a unei fiinţe umane fără apărare, o clinică de avorturi primeşte un nume inofensiv, chiar atrăgător, 'centru pentru sănătatea reproducerii', iar eutanasia este numită cu blandeţe 'moarte cu demnitate'", a spus arhiepiscopul în discursul său. Grupurile pentru apărarea drepturilor homosexualilor i-au criticat în trecut pe Papă şi pe oficialii Bisericii Catolice pentru asemenea comentarii şi i-au acuzat că se implică în problemele interne ale Italiei. Grupurile care se opun căsătoriilor homosexuale şi recunoaşterii cuplurilor necăsătorite plănuiesc o întalnire naţională la Roma luna viitoare, la care Biserica Romano-Catolică din Italia ar putea mobiliza sute de mii de persoane.
  •   2007-04-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Se poate incepe si asa…

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare