Social

Captura importanta in Italia: patru mafioti ai Cosei Nostra, arestati

In urma unui raid intr-o vila din apropierea orasului Palermo, politia italiana i-a arestat pe Salvatore si Sandro Lo Piccolo, tata si fiu , membri marcanti ai organizatiei Cosa Nostra . De fapt, Salvatore Lo Piccolo este considerat "mostenitorul" lui Bernardo Provenzano, "capo di tutti capi", ajuns in mainile carabinierilor in aprilie 2006. Alaturi de familia Lo Piccolo au mai fost capturati alti doi mafioti, Gaspare Pulizzi si Andrea Adamo, care figurau in clasamentul celor 30 de persoane cele mai cautate in Italia. Blitzul politiei, urmat de importanta captura, a avut loc in timp ce la Palermo se celebra "Ziua Memoriei", in care sunt comemorate toate victimele Mafiei. Arestarea celor patru bosi, ce a presupus si cateva schimburi de focuri, a fost posibila cu ajutorul unui mafiot "pocait", Francesco Franzese, care a fost omul de incredere al lui Salvatore Lo Piccolo in gestionarea "afacerilor" de extorcare. Salvatore Lo Piccolo, 65 de ani, supranumit "Il Barone", era cautat de politie inca din 1983, pe numele lui fiind emise opt mandate de arestare. Avand mai multe firme de constructii , el si-a inceput "cariera" ca bodyguard si sofer al "nasului" Rosario Riccobono. Odata cu arestarea lui Provenzano, Lo Piccolo a devenit cea mai influenta figura a clanurilor palermitane. Fiul sau, Sandro, 32 de ani, era cautat de politie din 1998. In garajul vilei unde se ascundeau cei patru infractori au fost gasite documente, bani si arme. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea