Social

Candidatii prezidentiali din SUA, luati la intrebari pe YouTube

Americanii au inaugurat un program care le permite cetatenilor sa adreseze mesaje online celor aflati in cursa pentru Casa Alba, considerat o revolutie a cursei prezidentiale, similara primei dezbateri televizate. Dezbaterile dintre candidatii americani la presedintie se muta de la televizor pe Internet. Postul tv CNN si celebru site YouTube au inaugurat impreuna un program menit sa insufleteasca putin campania electorala. Sistemul le permite cetatenilor sa adreseze intrebari online candidatilor pentru Casa Alba. Oamenii trebuie doar sa-si inregistreze mesajul, cu ajutorul unei camere de luat vederi, si sa posteze apoi filmuletul pe YouTube. La inceputul saptaminii viitoare, politicienii democrati vor participa la o dezbatere in cadrul careia vor raspunde intrebarilor primite din partea electoratului. Pina acum, americanii au afisat pe net peste 1.300 de mesaje video pentru prezidentiabilii de la Washington. Intrebarile adresate sint dintre cele mai variate: de la conflictele externe si criza umanitara din Darfur pina la problemele din interiorul tarii. Spre surprinderea organizatorilor, razboiul din Irak nu este principala tema abordata. Cele mai multe voci intreaba despre imbunatatirea sistemului american de educatie, despre imigratie si despre problemele din sanatate. Oamenii mai au ragaz pina duminica seara pentru a-si posta intrebarile pe Internet. Angajatii CNN vor sorta apoi mesajele si vor alege din ele 20, pe care le vor adresa in direct candidatilor. Politicienii democrati se vor reuni luni, pentru o dezbatere, in care vor viziona o parte a mesajelor primite de la cetateni si vor raspunde intrebarilor lor. Prezidentiabilii republicani vor trece si ei prin aceeasi experienta, pe 17 septembrie. Sistemul a fost criticat aspru de unii sociologi si de profesori de psihologie. Ei spun ca varianta in care departamentul politic de la CNN alege intrebarile ce vor primi raspuns nu e corecta. In mod normal, selectia ar trebui facuta tot de populatie. Adica intrebarile accesate cel mai des ar trebui sa apara si in dezbatere. Conducerea CNN sustine insa ca aceasta varianta nu e viabila. „Oricit de mult mi-as dori sa pot aplica aceasta metoda, ea nu e realista. Spre exemplu, mesajul cel mai des accesat in acest moment ne intreaba daca Arnold Schwarzenegger e cyborg“, a declarat David Bohrman, seful biroului CNN din Washington. In pofida reactiilor adverse, initiatorii acestui program sint foarte optimisti. Ei spun ca dezbaterea cu intrebari online este echivalentul primei confruntari televizate dintre doi candidati la Casa Alba (aceasta a avut loc in anii ‘60, intre John F. Kennedy si Richard Nixon).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea