Social

Campanii si companii care invita la citit

Desi
nu se pot lauda ca sint un popor de cititori profesionisti, romanii vibreaza ori de cite ori institutiile de presa sau companiile private ii indeamna la lectura. Succesul campaniilor prolectura intr-o tara in care barometrul cultural arata dezinteres pentru citire se datoreaza in mare parte strategiilor de marketing si adresarii unui public-tinta bine stabilit, sustin initiatorii actiunilor de acest fel. Cotidianul a trecut in revista citeva dintre cele mai vizibile miscari culturale recente din Romania. „Trebuie sa stii sa legi doua cuvinte, copile/Altfel, risti sa fie ciinele tau mai destept ca tine... Dak vrei sa faci lumina cind e pentru tine noapte/Educa-te singur, frate, citeste-o carte!”. Mesajul semnat Parazitii a fost „sloganul” campaniei prolectura „Dacia… literara si cele cinci minute zilnice de cultura”, initiata in 2005 de regizorul Cornel Mihalache la TVR, in colaborare cu Ministerul Culturii si Cultelor si Institutul Cultural Roman. Demersul, ce a avut ca scop atragerea tinerilor catre lectura si crearea unor mai bune perceptii a valorilor culturale romanesti, s-a intins pe o perioada de un an si jumatate, timp in care o caravana cu doua microbuze pline cu carti a strabatut intreaga tara, impartind volume copiilor din scolile generale. Opt miliarde de lei vechi a costat intreaga desfasurare de forte, dezvaluie Mihalache, dezamagit ca demersul, desi sustinut zilnic de emisiuni televizate, “nu a fost un blockbuster”. Tot TVR a promovat si „Lumea citeste!”, o emisiune moderata de Ioan T. Morar, in care un intelectual, o vedeta de toata mina si moderatorul citesc aceeasi carte si o discuta, incercind astfel sa-i apropie pe oameni de carti si sa-i faca sa reconsidere lectura. Cartile care au nascut subiectul discutiei au fost alese in functie de invitati, iar tema dezbaterii trebuia sa fie cit mai apropiata de personalitatea fiecaruia. „Ne gindim la formule de succes, care sa intereseze publicul-tinta. Sa fie, pentru cititor, o vedeta cunoscuta, despre care presupunem ca va fi interesanta in postura de om care citeste o carte”, spunea dupa una dintre editiile emisiunii realizatorul Ioan T. Morar. Un indemn la lectura a initiat si agentia de publicitate Lowe&Partners, care a derulat campania socio-educationala “Citeste o carte!”, premiata cu aur si argint la festivalurile de publicitate Golden Hammer si Epica. “O serie de printuri, integrate in grafica publicatiei in care urmau sa apara, pe structura headline socant ce sintetiza cartea (n. red. - volumul promovat), plus imagine tip reportaj, plus extras din carte, plus trimitere la carte” au fost instrumentele cu care a lucrat agentia, isi aminteste Mihai Coliban, la acea vreme Creative Director la Lowe&Partners. Campania a beneficiat de girul MCC si a mizat pe „apetitul romanilor pentru ziarele de scandal, pe superficialitatea lor, pe usurinta cu care cititorii se lasa atrasi de titluri scandaloase”, rememoreaza Coliban. Costurile au fost egale cu zero, intrucit vinzatorii de spatii media difuzeaza gratuit campaniile sociale, iar echipa agentiei a lucrat pro bono. „Descopera lumea magica a cartilor” a fost sloganul sub care s-a desfasurat programul “Magia Cartii”, initiat in 2004 de compania Coca-Cola in parteneriat cu Fundatia CONCEPT. Obiectivul: modelarea gustului pentru lectura la copiii din scoala primara, folosind metodele participative de dezvoltare personala: “Drama In Education” si „Theatre In Education”. Demersul a fost rasplatit cu premiul la categoria Programe corporatiste de marketing comunitar, in cadrul Concursului national „Oameni pentru oameni”, initiat de Camera de Comert Americana in Romania ( AmCham ) in parteneriat cu Asociatia pentru Relatii Comunitare (ARC). Si institutiile de presa private au pus umarul la cultivarea gustului pentru lectura al romanilor. Sapte titluri de carti au fost facute cunoscute publicului cu ajutorul revistei „Tabu”, care din februarie 2006 si pina in prezent a oferit cadou o data cu revista fragmente de romane sau nuvele integrale. „Transformam scriitorul intr-un star, ca sa fie mai aproape de cititoarele noastre”, dezvaluie strategia de marketing Cristina Bazavan , redactorul-sef adjunct al revistei, adaugind ca majoritatea „mostrelor” de roman sint insotite de un interviu cu autorul cartii. Campania nu implica costuri din partea revistei, totul fiind un parteneriat cu diverse edituri, aleatoriu alese, scriitorul fiind unicul criteriu de selectie. 39 de titluri, tiparite in aproape 2.000.000 de exemplare, semnate de autori de renume au intrat in casele romanilor datorita ziarului Cotidianul. Dupa modelul publicatiilor occidentale, Cotidianul ofera in fiecare editie de miercuri, cite o carte in format pocket, tiparita special pentru ziar de Editura Univers. Lansarea colectiei face parte dintr-o campanie prolectura care are ca scop activarea unui public latent si stimularea lui catre o lectura atent selectata, care i se potriveste ca o manusa, explica Livia Moisii, Brand Managerul ziarului. Primul criteriu de selectie a cartilor a fost valoarea lor, iar al doilea a fost impus de portretul cititorului de Cotidianul, asa cum s-a conturat el in sondaje si pe site. „Intra in carti” a devenit rapid un fenomen social, vizibil in mijloacele de transport in comun, unde sute de romani citesc umar la umar titluri din Colectia Cotidianul. O alta campanie prolectura lansata de Cotidianul, aflata inca in derulare, este Colectia ENCICLOPEDICA, o serie de monografii care numara pina in prezent sapte titluri distribuite in peste un sfert de milion de exemplare. „Organizam o intilnire la care poate participa oricine, cu blog sau fara, cititor al bookblog sau nu, intre 14 si 114 ani, impreuna cu prietena/prietenul/familia sau singur. Scopul «oficial» este acela de a face schimb de carti; adica cei care vin la intilnire ar trebui sa aduca de acasa o carte sau mai multe pe care sa le ofere celorlalti participanti, urmind sa isi aleaga o alta carte sau mai multe pe care le vor lua acasa, pentru a le citi”, sta scris pe www.bookblog.ro, unul dintre cele mai active si complexe bloguri de literatura. Blogul este, alaturi de www.schimbdecarti.ro, initiator al bookcrossing-ului, cea mai cunoscuta actiune prolectura din mediul virtual, ajunsa de curind si in Romania. „Fara a incalca nici un copyright, fara a dori subminarea capitalismului, «schimbdecarti» ii explica lui Borges ca nu raiul e o biblioteca, ci biblioteca umblatoare prin retea e raiul pe pamint”, noteaza Constantin Vica in „Suplimentul de cultura“. Te-am prins, cititorule! Asociatia Editorilor din Romania (AER) a lansat anul trecut o campanie de promovare a lecturii pe model “get caught reading”, ce presupune surprinderea unor celebritati din cinema, televiziune si sport in timp ce citesc. Acest tip de campanie a fost initiat in Statele Unite ale Americii in 1999 si a fost preluat de federatiile de editori europeni. Campania, care pune accentul pe latura de divertisment a lecturii, s-a bazat pe imagini cu asemenea vedete “prinse” in timp ce citesc o carte. Actiunea s-a desfasurat pe o perioada de o luna, inainte de Bookfest 2006. 3 milioane de carti au fost schimbate in ultimii sase ani in Occident intre cei 500.000 de membri ai site-ului bookcrossing.com, initiatorul acestei miscari culturale in lume.
  •   2007-07-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii