Social

Cabinetele medicale se privatizeaza

Implicarea privatului in sistemul sanitar este o masura pe care Ministerul Sanatatii sustine ca o va legifera in citeva luni. De la vinzarea cabinetelor catre medicii de familie pina la intrarea pe piata a asigurarilor private si a parteneriatului public-privat in spitale.
Prima lege care va fi supusa dezbaterii Parlamentului va fi cea legata de privatizarea cabinetelor medicale. Medicii vor deveni proprietarii cabinetelor in care-si desfasoara activitatea si astfel vor fi interesati sa investeasca in ele. Vor trai si vor prospera daca isi vor atrage pacientii, este de parere ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza . In ce priveste intrarea pe piata la un nivel multumitor a asigurarilor private, aceasta se va face dupa ce se va stabili legea privind pachetul de servicii medicale asigurate prin sistemul public. Unui bolnav care are nevoie de o proteza de sold si va fi asigurat in sistemul public i se va oferi o proteza din gama celor de baza. Pentru a beneficia de o proteza mai buna si mai scumpa, ori va plati in plus, ori isi va face o asigurare suplimentara care acopera si acest serviciu, explica ministrul Sanatatii. Asigurarea suplimentara nu o va exclude pe cea de baza, care se retine la sursa, din salariu (in acest moment, 6,5%). Cu toate ca Legea asigurarilor private este gata, inca nu avem ce sa asiguram cu ea, din moment ce teoretic sistemul public acopera totul. Va trebui ca, tot printr-o lege, sa se stabileasca care sint serviciile medicale asigurate prin sistemul public mai intii, si apoi foarte exact ce ofera sistemul privat, mai afirma seful Sanatatii. In plus, acesta sustine ca se va incerca eficientizarea activitatii spitalelor prin dezvoltarea parteneriatului public-privat, asteptindu-se din partea privatului sa vina cu un management eficient in spitale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea