Social

Bush cauta pe unde sa scoata camasa in Irak

O co
misie sprijinita de presedintele Bush, constituita pentru a analiza optiunile pe care le au SUA in Irak, intentioneaza sa propuna schimbari majore in strategia administratiei americane. „Grupul de Studiu pentru Irak“, condus de fostul secretar de stat James A. Baker III (din timpul presedintelui George Bush sr.), studiaza doua optiuni surprinzatoare: prima o reprezinta retragerea trupelor americane in diverse etape, iar a doua - includerea tarilor vecine, Iran si Siria, in efortul de pacificare a Irakului. „Orice va fi, nu vom spune «tineti-o tot asa». Concluzia este ca actuala politica nu functioneaza… Trebuie sa existe o alta cale“, a declarat unul dintre cei zece membri ai comisiei, citat de „Financial Times“. Cu toate acestea, nu se stie inca in ce masura va fi dispus George Bush sa urmeze sfatul comisiei. Dintre ceilalti membri ai comisiei se remarca Lee H. Hamilton, care a indeplinit functia de copresedinte al Comisiei ce a investigat atentatele de la 11 septembrie, fostul judecator al Curtii Supreme, Sandra Day O’Connor, Leon E. Panetta, seful de Cabinet al presedintelui Clinton, si Robert M. Gates, fost director CIA . Vorbeste cu inamicii Optiunea numita „Stabilitate, in primul rind“, studiata de comisie, consta in stabilizarea situatiei din Bagdad si includerea Iranului si a Siriei in incercarea de a opri violentele. „Personal, eu cred ca trebuie sa vorbesti cu inamicii“, a declarat Baker. „Nici sirienii, nici iranienii nu vor un Irak haotic…, asa ca poate exista ceva potential de a obtine altceva decit opozitie din partea acestor state“, a continuat fostul secretar de stat. Discutiile cu cele doua tari ar insemna insa o schimbare radicala a politicii americane. Iranul este inclus pe „axa raului“ definita de Bush si in permanenta confruntare cu comunitatea internationala pe marginea dosarului nuclear, iar Siria face parte din „statele bandite“ (fiind sponsor al terorismului), cum le-a numit tot actualul presedinte american. Retragere treptata In ceea ce priveste planurile de retragere din Irak, Baker a declarat ca nu este un adept al retragerii imediate: „Cred ca, daca ne-am stringe lucrurile si am pleca chiar acum, am vedea cel mai mare razboi civil posibil“. Baker a mai dat de inteles ca ar fi de acord cu propunerea de a imparti Irakul in trei parti, pentru sunniti, siiti si kurzi. Neplaceri pentru Bush „Vor exista citeva aspecte in raportul nostru care s-ar putea sa nu placa administratiei“, a avertizat Baker. Atunci cind a fost formata comisia, in luna martie a acestui an, unii membri ai administratiei sperau ca va produce un raport in sprijinul actualei politici americane. Comisia a fost formata ca urmare a unei cereri a membrilor Congresului si a consultat mai mult de 150 de experti, inclusiv reprezentanti ai Siriei si Iranului, conform declaratiilor lui Baker. Membrii comisiei au petrecut patru zile in Irak anul acesta. Urmatoarea intrunire a comisiei va avea loc la mijlocul lunii noiembrie si intentioneaza sa prezinte un raport final administratiei Bush la inceputul anului urmator.
  •   2006-10-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare