Social

Bush, blocat pană în 2008

Deşi sunt nemulţumiţi de actuala administraţie, americanii se tem că democraţii nu vor trata cu destulă seriozitate securitatea internă. Preşedintele George W. Bush riscă să nu mai poată face mare lucru pană la sfarşitul celui de-al doilea mandat al său, estimează 66% din americani, potrivit unui sondaj difuzat la sfarşitul săptamanii trecute. Doar 30% din americani mai cred că actualul preşedinte va putea fi eficient pană la viitoarele alegeri din 2008, potrivit aceluiaşi sondaj realizat pentru Newsweek după victoria democraţilor în alegerile legislative. şi cota de popularitate a lui Bush a scăzut la 31%, ajungand la cel mai redus nivel, în comparaţie cu penultimul sondaj, publicat cu o săptămană înainte, şi care îl credita încă pe preşedinte cu 35% opinii favorabile. Doar 29% din americani se declară satisfăcuţi de situaţia SUA, în timp ce 63% sunt nemulţumiţi, relevă sondajul. Retragerea din Irak nu trebuie grăbită Referitor la situaţia din Irak, 78% din intervievaţi se declară "neliniştiţi" (dintre care 51%, "foarte neliniştiţi") că democraţii se vor grăbi să retragă trupele din această ţară, iar 69% se tem ca noul Congres cu majoritate democrată să nu împiedice guvernul să facă tot ce este necesar împotriva terorismului. Priorităţile Congresului şi ale preşedintelui în următorii doi ani trebuie să fie Irakul şi securitatea internă pentru 51% din repondenţi, iar pentru 33% - dosare ale politicii interne, precum economia şi sectorul sănătăţii. Hillary Clinton, o candidată credibilă pentru Casa Albă Aproximativ jumătate din americanii chestionaţi (48%) doresc ca în 2008 preşedinţia SUA să fie preluată de un membru al Partidului Democrat, doar 28% ar prefera un republican , iar 20% nu s-au hotărat încă. O treime dintre intervievaţi înclină să voteze pentru senatoarea democrată de New York, Hillary Clinton, 24% se declară favorabili secretarului de stat Condoleezza Rice, alţi 24% l-ar prefera pe fostul primar republican al New York-ului, Rudolph Giuliani, iar 20%, pe senatorul republican de Arizona , John McCain. Sondajul a fost realizat după alegerile legislative, în 9-10 noiembrie, pe un eşantion de 1.006 persoane.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea