Social

Boris Eltin a murit de inima

Primul presedinte ales al Rusiei, care a pecetluit caderea imperiului sovietic, dar a si adus statul in pragul catastrofei, a murit ieri, la Moscova. Fostul presedinte rus Boris Eltin a incetat din viata ieri, in urma unei insuficiente cardiovasculare cronice, la Spitalul Clinic Central din Moscova, la ora 15.45 (14.45 ora Romaniei). „Astazi, la Moscova, primul presedinte al Rusiei, Boris Eltin, a incetat din viata in mod neasteptat“, se arata intr-un comunicat al serviciului de presa al Kremlinului, citat de agentia Bloomberg. Primul presedinte rus Boris Nicolaevici Eltin, nascut la 1 ianuarie 1931, a fost primul presedinte ales al Federatiei Ruse, intre 1991 si 1999, mandatul sau acoperind o perioada grea de tranzitie. Eltin a intrat in Partidul Comunist in 1961, in timpul reformelor antistaliniste din perioada Hrusciov. Tandem cu Gorbaciov Cind Gorbaciov a preluat puterea, in 1985, l-a ales pe Eltin pentru a reforma ierarhia corupta a partidului, la Moscova, apoi, in 1986, l-a facut membru fara drept de vot al Politburoului. Devenind nemultumit de ritmul in care se desfasura Perestroika , Eltin a demisionat din conducerea partidului, in 1988, dar a ramas foarte popular in rindul moscovitilor. Dupa ce a ajuns doar ministru adjunct al constructiilor, in favoarea sa au fost organizate demonstratii populare, un nou fenomen la acea vreme in URSS, arata CNN. In 1989, Eltin a fost ales presedintele parlamentului rus, in ciuda opozitiei lui Gorbaciov. Gorbaciov, dat la o parte In iulie 1989, Eltin a parasit Partidul Comunist. Anul urmator, el a fost ales presedinte al Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse, devenind primul lider ales democratic din istoria Rusiei. In timpul puciului din august 1991 organizat de radicalii comunisti impotriva lui Gorbaciov, in timp ce acesta era retinut la casa lui din provincie, Eltin a preluat conducerea rezistentei anti-puci, cerind revenirea presedintelui URSS la putere. Dupa incheierea puciului, la intoarcerea lui Gorbaciov la Moscova, centrul puterii se schimbase in favoarea lui Eltin, care negocia cu liderii din Ucraina si Belarus o noua formula care sa inlocuiasca URSS. La infiintarea Comunitatii Statelor Independente, la 8 decembrie 1991, Eltin l-a anuntat intii pe presedintele SUA, George Bush, si abia apoi pe Gorbaciov. La 25 decembrie, acesta din urma isi dadea demisia din functia de presedinte al URSS, Uniunea incetindu-si existenta. Tatal oligarhilor Promitind transformarea economiei planificate sovietice intr-o economie de piata capitalista, Eltin a sprijinit o „terapie de soc“, liberalizind preturile si scazind cheltuielile statului. Lipsa subventiilor a afectat nivelul de viata al rusilor. PIB-ul rus a scazut cu 50% si intregi sectoare ale economiei au disparut, inflatia a crescut galopant, iar zeci de milioane de rusi au ajuns in pragul saraciei. Privatizarea din 1993 a fost facuta prin distribuirea de cupoane catre populatie, dar, in timp ce cetatenii obisnuiti au primit doar echivalentul in actiuni al unei sticle de votca, cei ramasi din vechea conducere sovietica au acaparat mari averi, iar tara a ajuns practic sa fie condusa de grupari mafiote. Acesta a fost mecanismul prin care au aparut oligarhii rusi. In decembrie 1994, Eltin a ordonat invazia militara in Cecenia, care s-a finalizat in 1996. In timpul mandatului sau, presa a scris pe larg despre numeroasele episoade din viata publica, chiar evenimentele internationale, la care Eltin a aparut sub influenta bauturilor alcoolice. Duma ataca In 1996 el a fost reales in functia de presedinte, cu sprijinul financiar al oligarhilor rusi. Conform generalului Korzakhov, Roman Abramovici se ocupa de finantele familiei Eltin. Tot in 1996, in noiembrie, Eltin a suferit o operatie cvintupla de by-pass. In 1998, guvernul rus a intrat in incapacitate de plata , declansind o criza majora economica si politica. In mai 1999, Duma a declansat procedura de demitere a lui Eltin, dar nu au fost strinse voturile necesare pentru acest demers, in legislativ. In august 1999, Eltin l-a demis pe premierul din acel moment Serghei Stepasin, in locul acestuia numindu-l pe Vladimir Putin. In timpul razboiului din Kosovo, in acel an, Eltin a adoptat o pozitie opusa NATO, amenintind cu interventia trupelor ruse daca NATO ar fi deplasat militari in regiune. Urmasul Putin La 31 decembrie 1999, Boris Eltin si-a anuntat, in mod surprinzator, demisia, la televiziune, desemnindu-l pe Putin drept presedinte interimar . Eltin a cerut scuze pentru greselile din timpul mandatului: „Vreau sa cer scuze pentru visurile voastre care nu s-au indeplinit niciodata. De asemeni, vreau sa cer iertare pentru ca nu v-am confirmat sperantele“. Memoria istoriei: „Un lider paradoxal“ Boris Eltin va ramine in istorie drept un lider cu realizari contradictorii, paradoxale, considera generalul (r) Mihai Ionescu , expert in istorie si politica rusa. „A consfintit prabusirea imperiului comunist sovietic, dar a si declansat trecerea la «capitalismul salbatic» care a aruncat Rusia in haos. Pe de alta parte, a reusit, chiar cu tunul, in 1993, sa stapineasca un parlament nostalgic, iar in 1999, in buna traditie ruseasca, a trecut puterea unui lider tinar, energic, Vladimir Putin, care a reinstaurat statul autoritar. Eltin a incercat, in 1995, sa aduca Rusia definitiv alaturi de Vest, ca apoi sa privegheze despartirea de acesta in 1996, incredintind politica externa lui Primakov, care a promovat autonomia fata de Occident. Anii Eltin vor ramine pentru majoritatea rusilor perioada pierderii statutului de superputere si a regreselor majore in toate planurile.“

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea