Majoritatea persoanelor confundă starea de deficienţă cu cea de handicap . Este bine de ştiut că cei doi termeni nu sunt sinonimi. Cu toate acestea, aceste stări au legături de intercondiţionare. Handicapul poate fi permanent sau episodic. Deficienţa semnifică absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei funcţii (anatomice, fiziologice sau psihologice). Ea poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident etc., dar şi al unor condiţii negative din mediul de dezvoltare al unui individ, cu deosebire carenţele afective. Incapacitatea implică anumite limite funcţionale, cauzate de disfuncţionalităţi (deficienţe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiţii de sănătate ori de mediu. Handicapul se referă la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia. Deci, deficienţa se referă la afecţiunea fizică sau organică ce determină o stare critică în plan psihologic, în timp ce handicapul accentuează consecinţele, dificultăţile de adaptare la mediu şi ia în considerare şi stările critice ce apar prin educaţie deficitară, privaţiunea temporară de o funcţie etc. (continuarea in Atac )