Bucurestiul a ajuns o Sahara de beton a Romaniei. Capitala tarii este declarata, oficial, pol al caldurii. Microclimatul in care traieste 10 la suta din populatia tarii este din ce in ce mai greu de suportat. Cauzele principale sunt atat cei peste 1.000.000 de arbori care au fost taiati in oras, din 1990 pana acum, cat si poluarea provocata de traficul din ce in ce mai intens. Injumatatirea zonelor verzi si sporirea continua a numarului de autovehicule par o tendinta greu de contracarat. Din aceste motive, ziarul Gandul considera necesara declansarea unei campanii al carei scop este „inverzirea” Capitalei. In fiecare an, cateva sute de mii de metri patrati de spatii verzi dispar pentru ca in parcurile, gradinile, scuarurile sau aliniamentele stradale se „planteaza” cladiri. In total, din ’89, bucurestenii au ramas fara 17 milioane de metri patrati de suprafata verde. Potrivit normelor Uniunii Europene, fiecare persoana ar trebui sa beneficieze de 26 de metri patrati de verdeata. In Bucuresti, insa, statisticile arata ingrijorator. In cea mai „verde” zona, sectorul 2, fiecarui locuitor ii revin doar 10,51 metri patrati, in timp ce in sectorul 5 sunt de peste patru ori mai putine spatii verzi, adica doar 6,6 metri patrati de persoana. In viitorul apropiat, suprafata verde va scadea si mai dramatic. Din Parcul Tineretului au fost depuse cereri de revendicare in natura pentru 28 de hectare de teren, in Parcul Titan IOR, din cele 48 de hectare cerute de fostii proprietari, deja au fost restituite 12 hectare, din parcul plumbuita sunt cerute 3,8 hectare de teren, iar suprafata Parcului Floreasca urmeaza sa fie diminuata cu 1.000 de metri patrati. De furia betonarii n-a scapat nici malul Lacului Floreasca, unde un controversat om de afaceri vrea sa ridice, pe 3,3 hectare de teren, un cartier rezidential. Pentru diminuarea dramatica a zonelor verzi, principalii responsabili sunt reprezentantii administratiei publice a Bucurestiului. Pe de o parte, nimeni n-a fost interesat sa introduca zonele verzi in domeniul public al municipalitatii, astfel incat parcurile sa nu mai poata fi retrocedate in natura. Pe de alta parte, aceiasi reprezentanti au aprobat, cu o usurinta cel putin suspecta, modificarea Planului de Urbanism General (PUG), transformand zonele verzi in zone construibile, modificari ce le-au permis afaceristilor imobiliari sa deschida santiere. Mai mult, pana si Legea mediului a fost modificata in Parlament, in beneficiul celor care construiesc in parcuri. Discutata in regim de urgenta, pe motiv ca ar fi fost, chipurile, o cerinta a Uniunii Europene, legea a iesit cu o prevedere naucitoare: oricine poate sa construiasca intr-o zona verde, daca parcul este proprietate privata. O alta cauza care a contribuit la diminuarea spatiilor verzi si de care se fac responsabili aceiasi reprezentanti ai bucurestenilor din administratia publica este nerespectarea coeficientului de utilizare a terenului (CUT), stabilit de regula prin planurile de urbanism zonale sau generale. Acesta a fost trecut pe hartie cam cat prevede legea, dar in realitate s-a construit pe suprafete duble care, de multe ori, depasesc si limita proprietatii.