Social

Beirutul refuză s-o primească pe Condoleezza Rice

Prem
ierul libanez Fouad Siniora a anunţat că exclude orice negociere după bombardamentul de la Qana şi, în consecinţă, vizita la Beirut a Condoleezzei Rice nu mai e oportună. Secretarul de stat american revenise, sambătă, în zonă, la cererea expresă a preşedintelui George W. Bush, ca să discute "cu conducătorii israelieni şi libanezi despre mijloacele care să ducă la realizarea păcii şi stabilităţii în cele două ţări". Sambătă, la Ierusalim, Condoleezza Rice a avut convorbiri cu premierul Ehud Olmert , iar ieri cu Tsipi Livni, ministrul israelian de externe, şi cu Amir Peretz, ministrul apărării. Principalul subiect discutat a fost implementarea forţei internaţionale de stabilitate în sudul libanez, Condoleezza Rice insistand pe langă Israel pentru oprirea loviturilor antilibaneze, spre a se facilita transportul ajutorului umanitar destinat sudului libanez, mai ales după ce, în ajun, Israelul refuzase un armistiţiu de 72 de ore, cerut de ONU, pentru evacuarea răniţilor şi acordarea ajutorului umanitar pentru zona respectivă.
  •   2006-07-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului