Social

Bătaie în toată regula între Mitropolia Moldovei şi cea a Basarabiei

În Republica Moldova, conflictul legat de recenta înfiinţare a unei noi episcopii în cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, Episcopia Nisporenilor, Unghenilor şi Călăraşilor, păstorită de Prea Sfinţitul Petru Musteaţă, ia amploare. După ce duminică a bătut clericii şi enoriaşii de la Biserica Alexandru Nevski din oraşul Ungheni, lovindu-i cu pumnii şi cu toiagul episcopal, preotul Petru Musteaţă, numit recent de către Patriarhul rus Aleksii al II-lea de Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi, a atacat , subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Romane. Prea Sfinţitul a atacat Mitropolia Basarabiei , afirmand că aceasta "reprezintă o scursură a Mitropoliei Moldovei unde emigrează preoţi nedemni", scrie ziarul " Flux " de la Chişinău. Presa de peste Prut a scris că proaspătul episcop şi-a cumpărat postul pentru 300.000 de euro. Parohul Bisericii "Alexandru Nevski", părintele Ioan Porcescu, a declarat că episcopul Petru a depăşit legea bisericii cand, însoţit de personaje mai mult decat dubioase şi înarmat cu răngi, a încercat să preia în forţă. Consilierul Mitropoliei Basarabiei, Vlad Cubreacov, care este şi deputat al Partidului Popular Creştin Democrat, susţine că această "criză prin care trece structura locală a Patriarhiei Ruse este determinată de factorii interni latenţi, cum ar fi corupţia, abuzurile şi complicităţile politice, cu factori de la Moscova, Chişinău şi Tiraspol ". Preşedintele Asociaţiei "Juriştii pentru drepturile omului", Vitalie Nagacevschi, spune că statul nu ar trebui să se implice în litigiile religioase şi ameninţă cu sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Directorul Serviciului de stat pentru problemele cultelor, de pe langă Guvernul Republicii Moldova, Serghei Iaşco, a declarat că a fost la Ungheni şi cunoaşte care este situaţia, dar statul nu se implică în această problemă. El a mai menţionat că nu a primit sesizări de la Consiliul Europei privind incidentul de la Ungheni. "Flux" aminteşte că organizaţia europeană monitorizează problema Mitropoliei Basarabiei şi situaţia privind respectarea libertăţii religioase în Republica Moldova.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea