Dacă eşti "străin de loc", să treci Dunărea cu bacul, alături de autobuze, camioane şi Dacii pline ochi cu marfă, este o călătorie exotică. Pentru localnici nu este decat rutină. Din Brăila se ajunge în doar cinci minute "în partea cealaltă", adică pe Insula Mare a Brăilei, o palmă de pămant înţesată cu sate şi ferme. Ce face romanul fără prea mulţi bani în buzunar, în timpul liber? Stă acasă, în faţa televizorului, iese la iarbă verde cu prietenii sau se duce pe capul rudelor. Am ales ultima variantă: "o excursie de trei zile" la socri, la Brăila. Nu am ratat ocazia de a „trage o fugă" pană la malul Dunării pentru o tură cu bacul, o „distracţie" de mult uitată de localnicii mai tineri. O primă plăcuţă ruginită ne avertizează: "Pescuitul şi scăldatul sunt interzise". Şi cum nu e regulă la romani care să nu fie încălcată, pescarii profesionişti sau ageamii care aşteaptă cu noaptea în cap să prindă "trofeul" şi-au aşezat la mal scăunelul şi trusa de pescuit. „ Pericol de gripă aviară" Podul plutitor care leagă Brăila de Insula Mare duce de colo-colo oameni, aparent lipsiţi de griji. Mare mi-a fost mirarea să văd urcand pe bac, claxonand de zor, un autobuz, care ar fi trebuit casat în urmă cu 20 de ani. Murdară de noroi şi cu motorina curgand şiroaie în urmă, "rata" este de fiecare dată ticsită de oameni, iar geamurile, burduşite cu plase . Înarmaţi cu seminţe, ţigări şi nelipsitele sticle "muncitoreşti" de bere (de 2 litri), brăilenii urcă la "bordul" bacului în acorduri de manele , condimentate cu glume, înjurături şi barfe pe alese. Un alt anunţ din seria "interdicţiilor" nu are efect asupra pasagerilor: "Se interzice trecerea peste Dunăre cu animale şi păsări! Pericol de gripă aviară". Lăsăm în urmă "regulile stricte" şi lumea pestriţă. Parcă păşim pe insula lui Robinson Crusoe . Doar prezenţa răzleaţă a oamenilor ne aduce aminte de civilizaţia „de dincolo". Două-trei bodegi jalnice, care stau să se dărame pe clienţii fideli, ici-colo un roman vesel cu paharul în mană, baţaindu-şi picioarele în aceleaşi ritmuri de manele. Pe un chioşc ca vai de el, cu lacătul pus, scrie, spre amuzamentul audienţei cosmopolite, "Fast-food". Pe o altă bucată de tablă e imprimată legenda Insulei: ferme de vegetale, ovine , porcine, cercetare sau mecanizare. Bodegi murdare, ambarcaţiuni abandonate, copaci ciuntiţi... După o scurtă plimbare pe drumurile pietruite, nu poţi arăta decat ca o... fantomă. Albă din cap pană în picioare, de la dara groasă de praf şi fum lăsată în urmă de camioane. Pescuit rapid cu butelia „Înainte a fost o baltă aici, balta Brăilei. Eu nu am apucat s-o văd", ne povesteşte nea Fane. Îl ajută cu o remarcă nea Mitică: „Pe vremea lui Ceauşescu erau porcii ca oile. Cat vedeai cu ochii...". Chiar dacă pescuitul este interzis în această perioadă, cei doi se înghesuie să-mi spună, cu lux de amănunte, cum prind ei peşte în zonă. Metodele rapide nu sunt neapărat şi cele mai sănătoase. "Deschizi robinetul la butelie şi apoi o arunci în apă. Să vezi cum ies peştii la suprafaţă, proaspăt gazaţi… Sau cu tubul cu carbid. Praful se încinge şi explodează". Nea Ionel ne lămureşte unde se duce autobuzul care geme de oameni. "În satele şi fermele împrăştiate pe o rază de 80 de km, pe Insulă. Rata se duce, dar nu ştii cand se întoarce!". Cinci minute despart două lumi, cea de la oraş, cu asfalt şi magazine, şi cea de pe Insulă, prăfuită şi sălbatică.