Social

Asasinii lui Zoran Djindjici – condamnati la 40 de ani inchisoare

Acuz
atii in procesul privind asasinarea premierului sarb Zoran Djindjici, in martie 2003, au fost declarati vinovati miercuri, de Tribunalul pentru crima organizata din Belgrad, relateaza Mediafax. Cei doi principali acuzati au fost condamnati la pedeapsa maxima de 40 de ani de inchisoare pentru crima organizata, a anuntat tribunalul. Ceilalti au primit pedepse de la opt pana la 35 de ani de inchisoare. Un numar de 12 persoane au fost inculpate in cazul asasinarii premierului sarb, dintre care cinci sunt date in urmarire. Sentinta a fost pronuntata de judecatorul principal, Nata Mesarevici, in fata unei sali aglomerate si in prezenta presedintelui sarb Boris Tadici si a fostilor membri ai Cabinetului lui Zoran Djindjici.”In numele poporului, tribunalul considera ca Milorad Ulemek, Zvezdan Jovanovici (si ceilalti acuzati) se fac vinovati de complot, de la sfarsitul lui 2002 si inceputul lui 2003, in intentia de a comite crime impotriva ordinii constitutionale”, a declarat judecatorul principal. Milorad Ulemek, numit si “Legija”, a fost considerat organizatorul asasinatului, iar Zvezdan Jovanovici este cel care l-a impuscat pe premier. Fost membru al Legiunii Franceze, Ulemek a condos gruparea paramilitara Beretele rosii, infiintata de Slobodan Milosevici in timpul conflictelor cu Bosnia si Croatia din anii ‘90, care au dus la destramarea fostei Iugoslavii. Adjunctul sau din acea vreme era Zvezdan Jovanovici. In verdictul citit de seful instantei de judecata se spune ca cei 12 au conspirat la uciderea lui Djindjici pentru a opri reformele prooccidentale pe care acesta le demarase, pentru a-i aduce la putere pe fostii aliati ai lui Milosevici si pentru a stopa extradarea catre Tribunalul Penal International de la Haga a acuzatilor de crime de razboi . Exceptand-l pe Iovanovici, care si-a recunoscut fapta, toti acuzatii – fosti membri ai politiei secrete si presupusi membri ai mafiei - au negat, in timpul procesului, implicarea in asasinat. Zoran Djindjici a fost asasinat la 12 martie 2003, in fata cladirii Guvernului de la Belgrad. Supranumit “Procesul Secolului”, procesul asasinilor sai a inceput in decembrie 2003 si a fost marcat de probleme - doi martori ai acuzarii au fost asasinati, un judecator si-a dat demisia si un altul a primit amenintari cu moartea . Zoran Djindjici era liderul Partidului Democrat, din care face parte actualul presedinte al Serbiei, Boris Tadici, si care e parte a coalitiei de guvernare de la Belgrad. El a venit la putere dupa inlaturarea lui Slobodan Milosevici in octombrie 2000 si a inceput o serie de reforme prooccidentale – printre care, extradarea suspectilor de crime de razboi catre Tribunalul International pentru Crime de Razboi de la Haga. Djindjici acceptase deja sa-l extradeze pe fostul presedinte al Serbiei, Slobodan Milosevici, fapt ce i-a facut pe nationalistii sarbi sa-l considere un tradator.
  •   2007-05-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului