La Sala Dalles a fost vernisata luni expozitia de grup “8art+”, incluzand lucrarile unora dintre cei mai importanti artisti romani din ultima jumatate de secol.

Asa cum arata criticul literar Bogdan Lefter, in publicatia-catalog realizata ca insert in revista “aLtitudini”, in colaborare cu Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC), si dedicata expozitiei de la Sala Dalles, “8art+” reprezinta un grup de artisti romani ce s-au decis in ultimii ani sa expuna impreuna, ei avand deja cam “15 prezente colective in muzee si galerii dintre care 5 in strainatate”.

Gheorghe Anghel , Florin Ciubotaru, Petru Lucaci, Vladimir Setran, Napoleon Tiron, Darie Dup, Marcel Bunea, Vasile Tolan sunt un grup de 6 pictori si 2 sculptori, profesori la Universitatea de Arte din Bucuresti. Tot Lefter arata ca “grupul este original prin absenta programatica a originalitatii proiectului si nu anunta nici o «revolutie» artistica”.

Totusi, cei opt artisti au in comun stilul abstract, neomodernist, specific anilor ’60-’70. Proiectele lor sunt o mostra a transformarilor prin care trecea arta romaneasca cu cateva decenii in urma: dupa febra descoperirii zonei conceptuale si abolirea perspectivei artistice, unele grupari se indreptau abia perceptibil catre figurativ, a aratat criticul Bogdan Lefter intr-un discurs tinut in cadrul vernisajului de la Sala Dalles.

Proiectul ramane abstract, insa multe obiecte geometrice care apar frecvent in plastica acelor ani sunt antromorfizate. Asta se poate vedea foarte bine in seria celor opt compozitii semnate de Florin Ciubotaru si expuse la Sala Dalles. Realizate in ulei pe panza, tablourile lui Ciubotaru sar in ochi prin nuantele pastelate, trasate cu pensula in strat gros si prin multitudinea formelor ovoidale.

Lipsite de perspectiva, aceste tablouri sunt poate inaccesibile publicului obisnuit al vernisajelor de arta contemporana. Chiar si cei amatori de arta nefigurativa contemporana probabil vor gasi stilul lui Ciubotaru dificil de gustat sau de inteles. Este un stil cu care retina vizitatorului poate rezona mai degraba pur intuitiv sau interpretand fantezist formele ovoidale usor antropomorfizate.

Eseistul Andrei Plesu, citat in publicatia editata de “aLtitudini”, comenta astfel pictura lui Ciubotaru: “Are farmecul spontan al cresterii vegetale, te odihneste, te bine dispune, te provoaca. Chiar cand e grava, cand plonjeaza in inconfortabil si insolit, ramane tonica, o perpetua sursa de jovialitate”.

Nici instalatia lui Marcel Bunea nu este mai “explicita”, mai narativa. Cele cateva fotografii de cabluri infasurate in jurul unor stalpi de telegraf sunt o demonstratie a manierei in care artistul rezolva problemele recente ale artei romanesti. Aceasta trebuie sa fie, arata Bunea intr-un text citat in publicatia-catalog a revistei “aLtitudini” “mai putin formalista, mai putin gratuit frumoasa. Problema noastra este cea a seriozitatii, a abordarii faptului artistic si a racordarii lui la real, la ceea ce ne framanta pe noi aici si acum, si nu obsesia noutatii formale”.

Pictura lui Vladimir Setran are o paleta cromatica la fel de bogata ca cea semnata de Florin Ciubotaru, insa, remarca eseistul Traian Ungureanu, intr-un text scris pentru aceeasi publicatie, “nu are timp de divagatii, nu speculeaza si nu promite reverii color”. Venita dintr-o alta zona de influente, arta lui Gheorghe Anghel transpare elemente decorative de tip elenist, siluete albe sau brune, bidimensionale, conturandu-se pe panze de cele mai multe ori rugoase, aspre, putin tratate.

Sculpturile lui Darie Dup expuse la Sala Dalles sunt ceva mai “intepate”, in comparatie cu lucrarile colegilor sai de generatie: ironice, ele iau in raspar turnatoria politica. Pe unul dintre peretii salii de expozitie poate fi vazuta, la scara mare, o declaratie prin care un cetatean se lega sa toarne Securitatii ce poate afla de la colectivul in mijlocul caruia lucra, punandu-si in felul acesta “urechea la bataie”, explica Bogdan Lefter. Urechile mari, sculptate in lemn, sunt “urechi de turnator”.