Septembrie este luna care in comunitatea traditionala inchidea un ciclu si deschidea drumul pregatirilor pentru o noua viata . Se afla la hotarul dintre moarte si renastere, acum fiind ceasul soroacelor. In calendarul popular, Santamaria Mica este hotar astronomic intre vara si iarna, marcat de inchiderea pamantului pentru reptile si insecte, de plecarea pasarilor migratoare spre tarile calde, de schimbarea palariei cu caciula, de targurile si iarmaroacele unde se vindeau si se cumparau produse specifice sezonului. Sosirea acestei zile indica taranului activitatile practice care urmau a fi efectuate: culegerea ultimelor plante si fructe de leac, batutul nucilor, pentru ca la anul sa faca rod, inceperea culesului viilor, semanatul graului, orzului si secarei, jupuirea cojii de pe ulmi, fibra vegetala folosita primavara la legatul vitei-de-vie. MOSII DE TOAMNA. Practicile legate de cultul mortilor din sambata dinaintea zilei de Samedru sunt numite Mosii de Toamna, Mosii cei Mari sau Mosii de Samedru. In aceasta zi se imparteau ofrande (grau fiert, colaci, lapte, unt, branza) si se invocau spiritele mosilor sa aduca sanatate, belsug, spor in casa: "Voi, mosi stramosi, / Sa-mi fiti tot voiosi, / Sa-mi dati spor in casa, / Mult pe masa, / Cu mult ajutor / In campul cu flori!" si altele. FOCUL LUI SAMEDRU. In noaptea de 25/ 26 octombrie se desfasura in satele din nordul judetelor Arges, Dambovita si, partial, Valcea un ceremonial nocturn egalat prin spectaculozitate numai cu Revelionul. In preajma unui imens rug aprins de tineri intr-un loc inalt al satului (munte, deal, movila) se aduna intreaga suflare a asezarii. In formele vechi, in mijlocul gramezii de lemne si al cetinii de brad se implanta, pentru a fi incinerata, tulpina unui arbore taiat din padure, substitut al zeului fitomorf care moare si renaste anual. In jurul rugului funerar intretinut cu lemne uscate, paie si spuldarii de la melitatul canepei, se striga in cor formula consacrata "Hai la Focu lui Samedru!". Femeile imparteau la moartea anului pastoral covrigi, fructe si bautura. Acolo se manca, se bea, se glumea, se juca in timp ce butucul sau busteanul, cadavru fitomorf, era mistuit de flacari. Petreceau, jucand si chiuind, pana si femeile in varsta. Momentul cel mai asteptat era prabusirea bradului incinerat, care indica renasterea simbolica a zeului mort. Prin directia in care cadea trupul divin (jarul sau taciunii aprinsi) se aprecia care dintre feciori sau fete urmau sa se casatoreasca in noul an. La plecare, participantii luau carbuni aprinsi, cu care fertilizau gradinile si livezile. Spre deosebire de moartea si renasterea divinitatii Craciun, substituita de butuc sau buturuga la daco-romani, de bodnic sau closca la macedoromani si incinerata in casa, pe vatra, ritul funerar Focul lui Samedru se desfasura sub cerul liber. (continuarea in