Social

Amnistie pentru ilegalii din SUA

Sena
tul american ar putea anunta, saptamina aceasta, adoptarea unei legi prin care vor fi amnistiati 12 milioane de imigranti ilegali aflati in prezent pe teritoriul SUA, inclusiv romani. Senatorii negociaza de mult timp pe tema legilor privind imigratia , dar inca nu s-a ajuns la un acord, desi au trecut aproape cinci ani de cind Casa Alba a anuntat ca aceasta masura este prioritara. Potrivit unor surse citate de „ The Washington Post “, legea ar schimba, pentru prima oara dupa 40 de ani, modul in care imigrantii pot veni si ramine pe teritoriul SUA. Din 1965, vizele de imigrare au fost acordate doar persoanelor care aveau rude in SUA si puteau dovedi acest lucru. Proiectul propune schimbarea modalitatii de acordare a vizei pe baza numarului locurilor de munca disponibile. Aplicarea legii presupune insa un control mai strict la frontiera si pe piata muncii pentru lucratorii sezonieri si munca la negru si schimba modul de acordare a cetateniei. Cei sositi in SUA inainte de 1 ianuarie 2007 pot beneficia de resedinta temporara pina asteapta viza de tip Z de resedinta permanenta. Viza Z se acorda celor care n-au cazier, au un loc de munca stabil si platesc o amenda de 5.000 de dolari si o taxa de procesare a vizelor. Programul de munca temporara va stabili 400.000 de imigranti legali pe an. Vizele vor fi emise pe doi ani, pot fi reinnoite de trei ori, cu perioade de un an pauza, in care muncitorul pleaca din SUA. Romanii aflati ilegal in SUA vor beneficia si ei de prevederile legii. Potrivit HotNews, multi dintre ei au sosit in America prin programe ce ofera contracte de munca de trei luni, unii aflindu-se in SUA de peste cinci ani, iar altii nu s-au intors in Romania la finalul unor excursii sau dupa incheierea studiilor, chiar daca nu aveau un contract de munca sau le-a expirat viza.
  •   2007-05-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Care sunt joburile de viitor?

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Cum sa-l inveti pe copilul tau valoarea banilor

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare