Social

Americanii isi lungesc vara cu un ceas

SUA isi extind, de timpuriu, ziua cu un ceas, in speranta ca vor economisi miliarde de dolari si de metri cubi de gaze naturale. Ieri, la ora 7 dimineata, ceasurile din State si-au mutat limbile cu o ora inainte. Timpul de vara si-a facut loc mai repede cu trei saptamini in sinul americanilor, urmind a fi schimbat pe 4 noiembrie, cu o saptamina mai tirziu decit de obicei. Masura a fost stabilita prin lege in urma cu doi ani, fiind un test destinat reducerii consumului de combustibili, de dragul mediului inconjurator. In acelasi timp, o asemenea schimbare poate zgudui ceasul biologic si dispozitia americanilor, dar si imbogati oasele si dintii cu vitamina D . Economii de miliarde intr-o ora Specialistii spera ca lungirea zilei cu o singura ora sa diminueze utilizarea electricitatii, care isi atinge apogeul pe timp de seara, si sa despovareze facturile la energie, anunta BBC. Edward Markey si Fred Upton, membri ai Camerei Reprezentantilor care au sustinut proiectul de lege, se asteapta ca o asemenea manevra sa reduca facturile cu 4,4 miliarde de dolari pina in 2020 si sa puna deoparte aproape opt miliarde de metri cubi de gaze naturale. In plus, estimeaza oficialii, aproape 11 milioane de tone de dioxid de carbon vor evita atmosfera. „Americanii vor vedea o mare cantitate de energie economisita, mai putine infractiuni si nenorociri rutiere, mai mult timp pentru recreere si o activitate economica intensa“, a declarat Markey in urma cu citeva zile. Departamentul pentru Energie din SUA va prezenta un raport cu economisirile realizate in toamna acestui an, anunta portalul LiveScience. In cazul in care Congresul considera prea mici cifrele obtinute, s-ar putea reveni la scenariul orar precedent, spune Tom Welch, purtator de cuvint in cadrul Departamentului pentru Energie. Depresie si chixuri IT Criticile nu lipsesc insa nici de aceasta data. Unii sint preocupati de faptul ca forta de munca din SUA se va confrunta cu o ora mai putin de odihna, altii prevad probleme in sistemele IT, intreruperi in decurgerea normala a afacerilor, clienti iritati si reputatii profesionale minjite. LiveScience explica si cum functioneaza ceasul biologic uman in urma lungirii zilei cu o ora. Prin faptul ca o zi normala nu mai incepe la ora 7.00, ci cu un ceas mai devreme, diminetile sint intunecate, ceea ce ar putea pastra ceasul biologic la ora de iarna . „Stim ca simptomele de depresie se acutizeaza in timpul lunilor de iarna“, spune Michael Terman, specialist in domeniu. Se adauga problemele de somn, pofta de dulciuri si alti carbohidrati, trindavia si migrenele. „Ii trimitem pe oameni inapoi in februarie. Extinderea orei de vara la ambele capete mareste perioada anului in care oamenii sint cei mai vulnerabili la depresie“, descrie Terman decizia de ieri. In schimb, prelungirea stralucirii soarelui ar da mai multa sanatate dintilor, potrivit unui specialist al Universitatii de Medicina din Washington, imbogatind rezervele de vitamina D, cruciale pentru absorbtia calciului. Un scenariu cu vechime Aceeasi operatiune a avut loc ieri si in toate provinciile Canadei. La sfirsitul lui ianuarie, englezii au propus si ei un proiect de lege pentru mutarea ceasurilor cu o ora inainte, considerind ca aceasta masura ar reduce infractiunile si accidentele, ar invigora turismul si ar imbunatati sanatatea. Inca din 1700, oamenii au vazut in lungirea zilei cu o ora pe timp de vara un potential pentru economisirea energiei. Benjamin Franklin a si scris despre aceasta miscare, dar ea nu a fost pusa in practica pina in secolul XX.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea