Social

America, în Ziua curcanului

Curc
an umplut cu sos de merişor şi cartofi copţi, mere, nuci şi plăcintă cu dovleac, porumb fiert , bunici, părinţi, copii, veri şi verişoare laolaltă. Milioane de americani au sărbătorit ieri, după tradiţie, Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving). Considerată de majoritatea americanilor cea mai importantă sărbătoare naţională, joia de Thanksgiving a fost folosită în SUA şi ca zi de cumpărături pentru sărbătoarea Crăciunului. Magazinele pline cu brazi din plastic, globuri şi beteală pentru pomul de Crăciun au înregistrat un număr-record de vanzări. Măsuri de securitate sporite pe aeroporturi Ziua Recunoştinţei a fost însă o încercare grea pentru companiile aeriene, care estimau că în zilele acestea vor călători cu avionul circa 25 milioane de pasageri pentru a petrece sărbătoarea împreună cu familia. Aglomeraţia din aeroporturi, ţintă perfectă pentru un atac terorist , şi haosul provocat de necunoaşterea noilor măsuri de securitate (interdicţia băuturilor la bordul navelor de zbor) de către numeroşi americani au întins la maximum nervii angajaţilor companiilor aeriene şi ai celor din aeroporturi. Dick Cheney a petrecut cu militarii în Irak Ca în fiecare an, tradiţionalul Thanksgiving are şi o componentă politică. Vicepreşedintele american Dick Cheney a făcut o vizită previzibilă la Bagdad, pentru a fi alături de soldaţii SUA detaşaţi în Irak. Mesajul preşedintelui George W. Bush adresat militarilor a venit cu o zi mai devreme. "Curajul lor apără libertatea noastră. Le suntem recunoscători pentru sacrificiul lor". Bush a graţiat curcanii Flyer şi Fryer Pentru că ieri s-a aflat în Iordania, Bush a "graţiat" miercuri doi curcani. În urma tradiţionalelor ceremonii din grădinile Casei Albe, preşedintele a dăruit viaţa curcanilor Flyer şi Fryer. "Sunt fericit să anunţ că aceste două păsări mai au multe zile de trăit", a declarat George W. Bush, referindu-se la curcile crescute într-o fermă din Missouri, special pentru a deveni "curci naţionale". Amintind de tradiţia Thanksgiving ca zi de mulţumire pentru recolta bogată din vremea primilor colonişti, liderul de la Casa Albă a mulţumit pentru "libertatea noastră şi a familiilor noastre". O zi în care se mulţumeşte Ziua Recunoştinţei a fost adusă în "Lumea Nouă" de primii colonişti şi a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 1621, în semn de mulţumire pentru recolta miraculoasă obţinută în condiţii climaterice foarte dure. Abia în 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluţie prin care cea de-a patra zi de joi din luna noiembrie este declarată sărbătoare naţională a SUA. De obicei, ziua de Thanksgiving este sărbătorită cu defilări ale fanfarelor şcolare şi cu cea a unor care alegorice.
  •   2006-11-24
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Schimba paradigma in cautarea unui job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare