Social

Agitatie in jurul noului plan pentru Kosovo

Diplomatii occidentali se agita tot mai mult in jurul celui de-al treilea plan de pace pentru Kosovo. Statele Unite, Franta si Marea Britanie conduc o campanie prin care incearca, pe de o parte, sa tempereze nerabdarea tot mai evidenta a populatiei albaneze care cere independenta provinciei si, pe de alta, sa schimbe pozitia Rusiei, care este aliata sarbilor. Fost ambasador al ONU in Kosovo, ministrul francez de Externe Bernard Kouchner a vizitat Belgradul si Pristina, in incercarea de a promova noul plan de pace pentru Kosovo. Kouchner a cerut albanezilor din provincie sa aiba rabdare, pentru ca probleme dificile nu se rezolva imediat, si a promis totodata ca odata cu noul plan a fost schimbata doar strategia, nu si scopul - independenta pentru Kosovo. Cea de-a treia incercare de a obtine un compromis politic intre majoritatea albaneza si guvernul Serbiei propune 120 de zile de negocieri directe intre cele doua parti. In functie de aceste negocieri, Consiliul de securitate al ONU, care va analiza noul plan la inceputul saptamanii viitoare, ar urma sa ia o decizie privind independenta provinciei separatiste sarbe. Cancelariile occidentale se tem tot mai mult ca rabdarea albanezilor din Kosovo, carora li s-a promis independenta dupa conflictul din 1999, a ajuns la capat si ca fortele radicale din provincie ar putea orchestra atacuri impotriva misiunii internationale de pace a Natiunilor Unite. In acest sens, ambasadorul american la ONU a avertizat ieri ca eforturile diplomatice ale Washingtonului vor continua in directia independentei pentru Kosovo indiferent de opozitia vehementa a Rusiei. Mai temperat, seful diplomatiei franceze considera ca daca nici acest nou plan nu va aduce un compromis care sa-i multumeasca si pe sarbi, si pe albanezi, arunci ar trebui sa se revina la planul initial propus de negociatorul pentru Kosovo, Marti Ahtisaari. Rusia, care va bloca prin veto orice plan cu care Belgradul nu va fi de acord, a cerut, tot ieri, ca negocierile privind viitorul provinciei Kosovo sa se desfasoare sub mediatizarea unui ''negociator impartial'' - o critica directa la adresa lui Ahtisaari.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea