Social

Aeroportul din Bangkok se scufundă în mlaştină

Minu
natul aeroport internaţional "Suvarnabhumi", care a costat patru miliarde de dolari, inaugurat anul trecut, la Bangkok , de premierul thailandez thaksin shinawatra cu surle şi trambiţe, se scufundă acum, încet-încet, în mlaştina peste care a fost construit. Presa din Thailanda a semnalat ieri că numai pista principală are deja peste 100 de crăpături adanci. Guvernul provizoriu de la Bangkok a ordonat o anchetă pentru a stabili cine a dat avizul de construire a aeroportului exact peste Mlaştina Cobrei, care acum îşi reclamă teritoriul înapoi. Pe acest aeroport ar fi trebuit să aterizeze inclusiv avioanele mari, precum bombardierele americane B52, dar şi avioane de pasageri de capacitate maximă, mai ales că în imediata vecinătate se află celebra localitate turistică Pattaya. Ministrul transporturilor, Thir Haocharoen, spune că pe acest aeroport vin şi pleacă peste 45 milioane de pasageri anual, dar acest trafic va scădea simţitor, pentru că toate cele 52 de „bretele" ale pistelor, unde se face - de obicei – descărcarea mărfurilor şi a bagajelor, vor fi închise, pentru că nu mai prezintă siguranţa minimă necesară exploatării. Dezbaterile au durat 40 de ani În lipsă de altceva, guvernul thailandez a aprobat redeschiderea vechiului aeroport, Don Muang, pentru zborurile interne. Cotidianul britanic „The Times" observa ieri că politicienii locali au discutat mai bine de 40 de ani despre aeroportul "Suvarnabhumi". În tot acest timp, nenumărate acuzaţii de fraudă şi corupţie au „curs" din toate părţile, lucrările fiind oprite pentru cercetări de peste 20 de ori. Chiar anul trecut, după inaugurare , o parte a construcţiilor era nefinisată, deoarece materialele fuseseră furate de muncitori. Problema e foarte gravă, pentru că va afecta principala „industrie" a Thailandei: turismul. Un studiu întreprins de Autoritatea Internaţională de Aeronautică a stabilit că, pentru a recupera noul aeroport, ar fi necesare cel puţin şase luni de reparaţii şi peste 30 milioane de euro. În acest fel s-ar repara doar 61 dintre defectele grave constatate, din cauza cărora aeroportul va fi declarat „inutilizabil". Arhitectul local Sumet Jumsai, unul dintre cei mai respectaţi arhitecţi thailandezi, spune însă că aeroportul nu trebuie să fie reparat. „S-ar fi rupt oricum, şi cu, şi fără corupţie. Amplasamentul este prost, iar repararea pistelor este numai o soluţie provizorie. Trebuie să construim alt aeroport, într-o altă locaţie", a spus Jumsai.
  •   2007-01-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras: Sfaturi pentru tinerii care isi incep activitatea profesionala

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului