Social

#administrator #student #agronomie #sex #camin.

Administratorii de camine din Agronomie cer sex pentru un loc la camin

Spaga pentru un loc la camin nu se mai da numai in bani, ci si “in natura”. Administratorul unui camin al Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara a fost prins in flagrant de un reporter care a incercat sa-si cumpere un loc de stat pentru anul universitar urmator. Costul: o partida de sex.

Dupa ce in ultimii ani le-au fost organizate flagranturi si au fost prinsi cu bani, acum administratorii de camine apeleaza la trocul in servicii. Un astfel de caz este cel al administratorul Caminului A 2 din Complexul Studentesc Agronomie din Bucuresti care i-a cerut unei studente o partida de amor in schimbul unei camere la camin.

Ce nu stia el insa era ca statea de vorba cu o ziarista si toata conversatia dintre ei era inregistrata cu camera ascunsa . Jurnalista de la Adevarul s-a dat drept o studenta la Geografie, in varsta de 21 de ani, timida, venita din provincie.

Administratorul Matei Pantelimon, cel caruia i s-a adresat tanara, i-a raspuns in prima faza ca nu sunt locuri suficiente nici pentru studentii de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara, institutie de care apartin caminele.

Insa dupa ce a vazut-o pe tanara ca sta in fata cladirii si asteapta timp de trei ore, administratorul s-a razgandit. “M-a condus din nou in biroul sau si, de data aceasta, a urmat un adevarat interogatoriu . M-a intrebat la ce facultate sunt, ce varsta am, ce lucreaza parintii si daca sunt casatorita. La final mi-a spus ca va incerca sa-mi gaseasca un loc in camin, dar ca nu-mi promite nimic”, noteaza jurnalista.

Alte servicii prestate pentru un loc in camin

Barbatul i-a spus ca nu ia bani, dar ca i-ar fi cerut alte servicii. La intrebarile aparent nevinovate ale tinerei, administratorul a intrebat: “Te-ai culcat cu vreun baiat pana acum la varsta asta? Ai un iubit?”. La raspunsul negativ al fetei, Matei Pantelimon i-a spus ca daca ar fi fost casatorita i-ar fi cerut altceva.

Imi repeta ca daca eram casatorita mi-ar fi cerut altceva. Joc in continuare rolul unei fete naive din provincie, usor de manipulat, si ii spun ca nu vad de ce conteaza daca sunt sau nu casatorita. Se apropie, ma imbratiseaza si stabilim sa ne vedem ziua urmatoare pentru recompensa: o partida de sex”, noteaza jurnalista.

Dupa stabiliea intelegerii, atitudinea administratorului s-a schimbat si acesta i-a promis camera de camin pentru un an intreg, desi a asigurat-o ca intre sex si camera oferita nu exista nici o legatura.

Aceasta precizare s-a intensificat dupa ce barbatul a vazut butonul de inregistrare al camerei de filmat. El a incercat sa ii smulga fetei camera de filmat, dar si sa o convinga de integritatea lui ca om. “Ai stat sa ma bagi in belea, pana acum ai stat. De ce vrei sa-mi faci rau?“, a spus administratorul prins in flagrant.

Pentru ca se tem de astfel de situatii, administratorii de camin din complexele studentesti primesc mita prin intermediari . Acestia din urma negociaza cu studentii in numele sefului de camin, care, astfel nu mai poate fi prins in flagrant.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea